Google îl sărbătoreşte, astăzi, pe poetul român Vasile Alecsandri printr-un doodle special, care se afişează la deschiderea motorului de căutare. Doodle-ul a fost creat cu ocazia împlinirii a 193 de ani de la naşterea lui Alecsandri.
Logo-ul creat de Google pentru a celebra naşterea lui Vasile Alecsandri aparţine artistului Roman Tolici, un pictor român, cu origini basarabene. Imaginea arată portretul dramaturgului român, suprapus peste literele cuvântului „Google”.
Vasile Alecsandri a fost un remarcabil poet, dramaturg şi om politic român. Este cunoscut, mai ales, pentru ciclul „Pastelurilor”, poezii centrate pe corespondenţa dintre sentimente şi tabloul naturii, al căror creator şi dezvoltator este chiar Alecsandri. A scris celebra serie de comedii „Chiriţa” şi a cules, rescris şi publicat balada „Mioriţa”. Originar din Bacău, Vasile Alecsandri a murit la Mirceşti, pe 22 august 1990. Casa de la Mirceşti, în care a trăit şi a murit, se află, astăzi, în paragină.
Printre personalităţile româneşti pe care Google le-a omagiat prin logo-uri speciale, de-a lungul timpului, se numără Constantin Brâncuşi, Maria Tănase, Ion Luca Caragiale, George Enescu şi Sergiu Celibidache.