Mai mulţi liberali gorjeni sunt chemaţi in această săptămănă la Departamentul Naţional Anticorupţie (DNA) pentru a da explicaţii in dosarul "Bani pentru partid", in care liderul PNL Gorj, Dan Ilie Morega, este urmărit penal sub acuzaţia de primire de foloase necuvenite. In acest dosar şi ministrul Muncii, Paul Păcuraru, se află in atenţia anchetatorilor.
Intregul scandal a izbucnit după ce Morega a fost inregistrat in luna aprilie a acestui an, in timpul unei şedinţe de Birou Politic a PNL Gorj, cerănd bani pentru alegerile europarlamentare şefilor instituţiilor descentralizate din judeţ. Morega a declarat atunci că le cerea membrilor de partid cotizaţiile restante.
Ieri la DNA Bucureşti a fost chemat vicepreşedintele PNL Gorj, Victor Banţa, pentru a da explicaţii. Astăzi vor fi audiaţi alţi trei liberali din fruntea organizaţiei judeţene dar Gorj: vicepreşedinţii Dumitru Păsărin şi Valeriu Barbulea, şi Ion Navlea, preşedintele PNL Tărgu-Jiu. Cei patru liberali susţin că nu cunosc in ce calitate, vor fi audiaţi, insă cred că sunt martori in dosarul "bani pentru partid". Pentru a ajunge cu toţii la Bucureşti, liberalii gorjeni s-au găndit, mai in glumă, mai in serios, că ar fi bine să facă o chetă pentru un mijloc de transport.