x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Grindeanu: „Multe din gările românești arată mai rău decât unele gări din Ucraina”

Grindeanu: „Multe din gările românești arată mai rău decât unele gări din Ucraina”

de Redacția Jurnalul    |    19 Oct 2024   •   17:00
Grindeanu: „Multe din gările românești arată mai rău decât unele gări din Ucraina”

„Multe din gările românești arată mai rău decât unele gări din Ucraina”, declară la Lugoj ministrul Transporturilor: „Până astăzi, de 30 de ani, în România nu s-a luat niciun tren nou. De 30 de ani! Nici măcar o garnitură de tren nou în România!”.

Grindeanu a menționat că unele trenuri s-au mai modernizat, „dar una e modernizarea, alta înseamnă trenuri noi”.

În acest moment sunt în licitație 161 de garnituri de tren noi.

Primul dintre aceste trenuri, crede ministrul, va începe să circule de la jumătatea lunii noiembrie, iar multe din celelalte 160 rămase, aflate în diverse stadii de achiziție, începând cu anul viitor.

În ce privește gările, Grindeanu declară că „multe dintre ele, și nu trebuie să ne ascundem, arată mai rău decât unele gări din Ucraina”.

„CFR Infrastructură, în acest moment, nu are forța să întrețină toate aceste gări, halte, lucrurile pe care le vedeți că arată jalnic. Și atunci am promovat în Guvern un proiect de hotărâre de Guvern, chiar de lege cred, care să poată să dea, să descentralizăm, să putem să dăm aceste gări sau halte către autoritățile publice locale, care să poată să le amenajeze și să-și facă, să le întrețină și să arate altcumva. Eu, să știți că am primele cereri de la autorități locale, de exemplu, la Craiova. Olguța vrea să ia gara la primărie, fiindcă are și bani, are și un proiect care arată foarte bine și poate să arate gara în următorii ani altcumva. Asta nu înseamnă că activitatea pe care o desfășoară, activitatea specifică, cea de CFR, trebuie să fie eliminată”.

Grindeanu a verificat sâmbătă lucrările pe tronsonul de cale ferată Lugoj-Timișoara Est, unde progresul fizic a depășit 12%.

Pe cei 52 de kilometri se lucrează la terasamente și structurile podurilor ca și la gara Lugoj, care este inclusă în contract.
Constructorul spaniol a executat deja lucrări la infrastructura liniilor și peroanelor.

Contractul, finanțat prin PNRR, are o valoare de 1,92 miliarde de lei (fără TVA) și este parte a investițiilor pentru modernizarea liniei de cale ferată Caransebeș-Timișoara-Arad.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: gari sorin grindeanu ucraina