ÎNCÂLZIREA GLOBALĂ / Perioadă de mutaţii climatice în Arctica

Oceanul Arctic a intrat într-o fază de mutaţii climatice profunde şi ireversibile, conform concluziilor Programului european Damocles, al cărui bilanţ ştiinţific a fost făcut public la Paris, cu ocazia unei escale în capitala Franţei a goeletei de explorare polară Tara, informează AFP.

Goeleta, care a fost ancorată de unul dintre pilonii podului Alexandre III, unde va rămâne până în ianuarie 2009, a asigurat suportul logistic pentru Programul Damocles de-a lungul celor 507 zile de desfăşurare a acestuia, între septembrie 2006 şi ianuarie 2008. Pe cheiul unde este amarată goeleta va fi organizată începând de sâmbătă expoziţia "Călătorie în inima maşinii climatice".

Printre primele observaţii realizate în cadrul Programului Damocles, banchiza arctică ar putea dispărea în totalitate după anul 2015, infirmând astfel datele precedente, mai optimiste, care susţi­neau că topirea totală a banchizei se va produce până în 2050, a precizat pentru agenţia franceză de presă oceanograful Jean-Claude Gascard, coordonatorul programului ştiinţific realizat în cadrul Anului Polar Internaţional (API 2007-2008).

"În verile din 2007 şi 2008 s-au înre­gistrat cele mai mari niveluri ale topirii banchizei de la începutul observării
acesteia prin satelit, în urmă cu 30 de ani. Totuşi, marea noastră descoperire la bordul goeletei Tara a fost că peste 50% din suprafaţa de gheaţă rămasă (aproximativ 4 milioane de kilometri pătraţi, faţă de 14 milioane de kilometri pătraţi în timpul iernii) este neomogenă, fragmentată, găurită ca o bucată de şvaiţer, fapt ce grăbeşte procesul de topire", a explicat Jean-Claude Gascard.

SPIRALA SCHIMBĂRILOR CLIMATICE
O a doua observaţie importantă a fost că "efectul de seră nu este singurul res­pon­sabil de procesul încălzirii globale, fi­ind secundat de efectul Albédo, care mă­soa­ră raportul dintre energia solară re­flec­tată de o suprafaţă şi energia solară incidentă", a mai adăugat oceanograful francez.

Explicaţia acestui fenomen con­stă în faptul că aproximativ 80% din ener­gia solară este reflectată de supra­fe­ţele acoperite de gheaţă sau zăpadă, comparativ cu doar 10% din energia solară ce este reflectată de apa oceanului. Astfel se intră într-o spirală a escaladării feno­me­nu­lui încălzirii glo­bale – cu cât suprafaţa de gheaţă este mai mică, cu atât mai pu­ţi­nă energie solară este reflectată, iar temperatura creşte, ducând la reducerea din ce în ce mai accentuată a suprafeţei de gheaţă.