x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator În loc de posturi, rezidenţii au primit statul pe la uşi şi recomandarea sărevină luni

În loc de posturi, rezidenţii au primit statul pe la uşi şi recomandarea sărevină luni

16 Dec 2009   •   00:00

Rezidenţii care aşteptau astăzi în curtea Centrului Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti, să fie repartizaţi în clinici din Capitală conform programării au fost trimişi acasă. Angajaţii şi fosta conducere a unităţii le-au recomandat să revină luni.



De altfel, reprezentanţi ai fostei conduceri a centrului au arătat că nu mai au niciun fel de atribuţii pentru că nu mai sunt în funcţii. La conducerea Ministerului Sănătăţii (MS), chiar şi la nivel de Executiv, se caută soluţii pentru ca rezidenţii să poată fi repartizaţi începând de joi, astfel ca repartizarea să fie decalată doar o zi.

Una dintre variantele luate în calcul este aceea conform căreia persoane din MS să meargă la Centrul Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti, să acceseze baza de date şi să demareze repartizarea, acest lucru find posibil pentru că pentru această operaţiune nu este nevoie de accesarea internetului.

Zeci de angajaţi de la Centrul Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti au protestat, marţi, în faţa Mnisterului Sănătăţii, reclamând blocarea activităţii şi faptul că, în urmă cu o zi, le-a fost tăiată conexiunea la internet.

Repartizarea în clinici de îndrumare şi stadii de pregătire a medicilor confirmaţi în rezidenţiatul pe post şi pe loc în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie, sesiunea 15 noiembrie, trebuie realizată în perioada 16 - 18 decembrie pentru medicii care au ales centrul universitar Bucureşti pentru pregătire, respectiv în 16 decembrie, pentru cei care au ales celelalte centre universitare pentru pregătire.

MS a atras atenţia conducerii Centrului Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti că, prin "boicotarea nejustificată" a repartizării medicilor rezidenţi în perioada 16 - 18 decembrie, îşi încalcă atribuţiile de serviciu, ceea ce va atrage sancţiuni.

"Disfuncţionlităţile apărute în procesul de repartizare a medicilor confirmaţi în rezidenţiat se datorează în exclusivitate conducerii Centrului Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti care nu a respectat prevederile Legii 329/2009 privind organizarea agenţiilor. Orice abatere de la programul stabilit reprezintă o încălcare a drepturilor legale şi va fi sancţionat în consecinţă", a atras atenţia MS.

Potrivit conducerii MS, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a HG 1421/2009 publicată în Monitorul Oficial în 8 decembrie, conducerea Centrului de Perfecţionare Sanitară care trebuie să încheie protocoale de predare-preluare referitoare la personal, bunurile aflate în patrimoniu, obligaţii, drepturi şi contul de execuţie, cu toate cele trei instituţii care preiau atribuţiile şi personalul instituţiei, respectiv Şcoala Naţională de Sănătate, Institutul de Sănătate Publică Bucureşti şi Ministerul Sănătăţii.

Dacă aceste protocoale ar fi fost încheiate conform legii până miercuri, salariaţii Cnetrului de Perfecţionare ar fi avut acces la salarii şi medicii rezidenţi ar fi fost deja repartizaţi în noile instituţii, a concluzionat MS.

Centrul Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar din Bucureşti a fost comasat cu Şcoala Naţională de Sănătate Publică şi Management Sanitar, fiind creată Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în domeniul Sanitar Bucureşti, coordonată de Ministerul Sănătăţii.

×
Subiecte în articol: observator