Două case au luat foc în cartierul 23 August, din Bucureşti, fiind, în prezent cinci autospeciale ale pompierilor la faţa locului.
Există temerea că incendiul s-ar putea extinde, date fiind vântul destul de puternic şi faptul că locuinţele din zonă sunt construite foarte aproape unele de altele.
Incendiul a izbucnit după ora 11.00, flăcările înâlţându-se câţiva metri în aer. Nu există victime, cele opt persoane care locuiau în acele case fiind evacuate. Unele dintre ele au fost tratate de ambulanţa venită la faţa locului pentru inhalare de fum, însă sunt în afara oricărui pericol.
Se pare că focul a pornit de la o cratiţă lăsată pe foc de o octogenară. Pompierii au reuşit să evite o explozie, îndepărtând la timp butelia cu gaz din bucătărie.