x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Începe administrarea vaccinului Moderna la nivel național

Începe administrarea vaccinului Moderna la nivel național

04 Feb 2021   •   14:08
Începe administrarea vaccinului Moderna la nivel național

Persoanele programate la vaccinare pentru prima doză, în perioada 4-16 februarie, vor primi vaccinul Moderna și vor efectua rapelul la 28 de zile, informează Comitetul național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19.

După realizarea primei doze, personalul medical va introduce datele persoanei și tipul vaccinului administrat în Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV), de unde platforma preia informațiile pentru generarea unei noi recipise în funcție de tipul vaccinului.

Reamintim faptul că rapelul se administrează potrivit indicațiilor producătorului, în funcție de tipul vaccinului, la 21 de zile pentru Pfizer și la 28 de zile pentru Moderna. Persoana vaccinată cu Moderna va primi o nouă recipisă pentru rapel și va fi informată cu două zile înainte de prezentarea în centrul de vaccinare pentru administrarea acestuia.  

Atât vaccinul produs de Pfizer-BioNTech, cât și vaccinul Moderna utilizeează tehnologia ce se bazează pe ARN mesager. Astfel, vaccinul învață corpul să creeze anticorpii necesari în lupta cu virusul. Anticorpii sunt pregătiți să lupte cu virusul real atunci când persoana vaccinată este expusă la infecția cu SARS-CoV-2. ARN-ul mesager pătrunde în celulele umane, unde transmite informația necesară producerii proteinelor proprii virale, față de care, ulterior, se vor dezvolta anticorpii. Fragmentele de ARN mesager sunt deteriorate de enzimele proprii celulelor umane într-un interval de până la 5-7 zile și nu influențează în vreun fel ADN-ul celular, având în vedere că nu pătrund în nucleu.

Vaccinul Pfizer-BioNTech are o eficacitate de 95% în prevenirea COVID-19, în timp ce vaccinul Moderna are o eficacitate de 94.1%.

×
Subiecte în articol: moderna vaccin anti-covid