x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Info

Info

de Anca Aldea    |    13 Sep 2007   •   00:00
RUSIA. Preşedintele Institutului rus pentru politică energetică il critică pe Vladimir Putin pentru eşecul inregistrat de strategia energetică a Rusiei, scrie ediţia online a ziarului Gazeta, preluat de HotNews. Vladimir Milov susţine că, in ultimele luni, Moscova a suferit mai multe infrăngeri pe pieţele energetice internaţionale. Rusia n-a reuşit, de pildă, să normalizeze relaţiile din domeniul livrărilor de gaze cu noua conducere a Turkmenistanului. Pe de altă parte, pentru prima dată in ultimii ani, Bruxellesul s-a simţit deranjat de expansiunea Gazpromului, anunţănd că intentionează să restricţioneze investiţiile companiilor de stat care reprezintă ţări ce limitează accesul europenilor la sectorul energetic, in infrastructura energetică a Uniunii.


CONSTANŢA. Un teren agricol din localitatea constănţeană Valu lui Traian a fost poluat, in noaptea de marţi spre miercuri, cu ţiţei, informează NewsIn, cităndu-l pe colonelul Dănuţ Gaicu de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea. Cei o mie de metri pătraţi de teren agricol au fost contaminaţi după ce sistemul de prindere a unei instalaţii artizanale vechi s-a rupt. Potrivit surselor citate de NewsIn, alimentarea cu ţiţei a fost intreruptă imediat şi avaria remediată. Poliţia a demarat o anchetă pentru a stabili cine sunt cei care au montat instalaţia de sustragere a ţiţeiului.


INDIA. Ecologiştii indieni au motiv de satisfacţie. Pentru că recent au fost descoperiţi 20 de tigri bengali in pădurile muntoase din vestul Indiei, informează cotidianul britanic The Guardian. Un responsabil al Wildlife Institute din India a declarat presei britanice că semnele sunt bune, de vreme ce se estima că tigrii bengali au dispărut demult din această regiune situată in statul Maharashtra. Experţii susţin că numărul total al tigrilor care trăiesc in India nu depăşeşte 2.000 de exemplare


EXPEDIŢIE ŞTIINŢIFICĂ PE DUNĂRE. Cel puţin 100 de probe au fost prelevate din apele Dunării de cei aproximativ 800 de oameni de ştiinţă europeni, aflaţi la bordul a trei nave-laborator care străbat, zilele acestea, partea romănească a fluviului. Expediţia Joint Dabune Survey 2 investighează parametrii de calitate a apei şi colectează informaţii legate de conservarea biodiversităţii Dunării, informează Rompres.

×
Subiecte în articol: verde!