SPANIA - Sechestraţi de un român
Patronii unui bar au fost sechestraţi vineri noapte de un român în localitatea spaniolă Avilas. Evenimentul s-a încheiat cu intervenţia Gărzii Civile ş
SPANIA - Sechestraţi de un român
Patronii unui bar au fost sechestraţi vineri noapte de un român în localitatea spaniolă Avilas. Evenimentul s-a încheiat cu intervenţia Gărzii Civile şi a diplomaţilor români de la Madrid. Făptaşul este Dănuţ Emil T., aflat de cîteva luni în Spania, fără locuinţă şi fără loc de muncă. Românul este acum în arestul Poliţiei, fiind învinuit de privare de libertate în mod ilegal şi de vătămare corporală.
COMEMORARE - Lacrimi la Mihăileşti
Ieri au fost comemorate victimele teribilului accident de la 24 mai 2004. 18 oameni au murit. 13 au fost răniţi de explozia unui camion încărcat cu azotat de amoniu la Mihăileşti. Rudele şi prietenii victimelor, colegii jurnaliştilor Elena Popescu şi Ionuţ Barbu, ai pompierilor care şi-au pierdut viaţa şi autorităţi buzoiene i-au comemorat ieri pe cei pierduţi.
MEDIEVAL - Paradă de costume
Sute de oameni îmbrăcaţi în costume de cavaleri medievali au participat ieri la o paradă organizată la Alba-Iulia, cu ocazia începerii oficiale a Zilelor Municipiului. Evenimentul continuă şi astăzi cu expoziţii, activităţi sportive şi culturale, concerte în aer liber şi focuri de artificii. Deschiderea a avut loc pe platoul din faţa Catedralei Reîntregirii Neamului din Alba-Iulia.
ITALIA - Româncă sechestrată
O româncă a fost sechestrată, umilită şi bătută timp de un an de o italiancă în vîrstă de 75 de ani a cărei menajeră era. Femeia a fost transformată în sclavă într-o vilă din localitatea Lainate, la nord-vest de oraşul italian Milano, dotată cu camere video. Menajera română a fost eliberată vineri dimineaţă de carabinieri, iar pensionara se află acum în arestul Poliţiei.
CORUPŢIE - Piţurcă a semnat ca martor
Selecţionerul Victor Piţurcă a confirmat ieri că a semnat, în calitate de martor, un act de vînzare-cumpărare încheiat pentru un teren din Cluj-Napoca de Gigi Becali, anchetat pentru acte de corupţie. Actul a fost semnat cu cîteva săptămîni înainte ca DNA să confişte suma de 1,7 milioane de euro de la apropiaţii finanţatorului Stelei. S-a presupus că banii urmau să ajungă la jucătorii Universităţii Cluj.
Din nou - Antiromânism exhibat
Ambasada României la Roma a sesizat autorităţile italiene în legătură cu apariţia unui afiş cu caracter xenofob la avizierul unei întreprinderi de prelucrare a lemnului din localitatea italiană Pieve di Soligo (provincia Treviso), anunţă Ministerul de Externe. Afişul respectiv este anonim şi conţine expresii injurioase şi îndemnuri de îndepărtare din Italia a unor cetăţeni din alte state, inclusiv din state membre ale UE, printre care şi România. Autorităţile române aşteaptă rezultatele măsurilor luate pentru pedepsirea autorilor.