x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ioan Todan, reales în funcţia de vicepreşedinte al Comitetului Sport EBU

Ioan Todan, reales în funcţia de vicepreşedinte al Comitetului Sport EBU

15 Oct 2009   •   00:00

Coordonator al Departamentului Sport TVR, Ioan Todan, a fost reales în funcţia de vicepreşedinte al Comitetului Sport EBU, pentru un nou mandat de 2 ani (2009-2011). Numirea sa a avut loc în cadrul Adunării Generale a Comitetului Sport EBU, desfăşurată în perioada 8 ­ 9 octombrie 2009 în Cipru, la Limasol, informează TVR.

Comitetul Sport din cadrul EBU are ca principale activităţi: negocierea achiziţionării drepturilor sportive pentru Jocurile Olimpice de vară şi de iarnă, UEFA Champions League, Campionatele Mondiale şi Europene de Fotbal, atletism, gimnastică, nataţie, schi, biathlon, tenis, ciclism etc., şi coordonarea producţiei şi a transmisiunilor de la aceste evenimente.

×
Subiecte în articol: mass-media