x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Isărescu: AAFBR are un rol esenţial în promovarea opiniilor profesionale pe teme economice

Isărescu: AAFBR are un rol esenţial în promovarea opiniilor profesionale pe teme economice

de Redacția Jurnalul    |    08 Iun 2023   •   19:45
Isărescu: AAFBR are un rol esenţial în promovarea opiniilor profesionale pe teme economice
Sursa foto: Hepta

Asociaţia Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) are un rol esenţial în promovarea opiniilor profesionale pe teme economice, într-o dezbatere publică adesea supusă populismului şi manipulării, a declarat, joi, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.

"Îmi face plăcere să vă urez bun venit la Banca Naţională a României, pentru conferinţa anuală a Asociaţiei Române a Analiştilor Financiari şi Bancari. După trei ani de online, ne întâlnim din nou aici personal, la această conferinţă aniversară, continuând tradiţia începută în 2010, când toate conferinţele dumneavoastră anuale, cu excepţia uneia, au avut loc la banca centrală. Asociaţia Română a Analiştilor Financiari şi Bancari, formată din aproape 120 de membri, are un rol esenţial în promovarea opiniilor profesionale pe teme economice, într-o dezbatere publică adesea supusă populismului şi manipulării. Prin creşterea gradului de conştientizare a publicului cu privire la problemele şi soluţiile economice reale, Asociaţia dumneavoastră contribuie la promovarea unui mesaj public echilibrat", a spus Mugur Isărescu, la Conferinţa Anuală a Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România.

El susține că un alt rol important jucat de Asociaţie este furnizarea de certificări recunoscute la nivel internaţional, precum Certified European Financial Analyst, Certified International Investment Analyst, Certified Environment, Social and Gender Analyst sau Certified Environment, Social and Governance Essentials Analyst, contribuind la prestigiul şcolii economice româneşti.

În plus, guvernatorul BNR a anunțat că ediţia din acest a conferinţei nu este una obişnuită, având o dimensiune internaţională prin prezenţa reprezentanţilor Federaţiei Europene a Societăţilor de Analişti Financiari.

×
Subiecte în articol: Mugur Isărescu AAFBR