x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Istorie recentă: Baricada de la Inter

Istorie recentă: Baricada de la Inter

17 Dec 2009   •   00:00

În seara zilei de 21 decembrie, la aceeaşi oră şi în acelaşi loc unde în 1989 manifestanţii au ridicat o baricadă împotriva dictaturii, lângă Hotelul Intercontinental, va rula un montaj de 30 de minute cu imagini surprinse de regizorul Paul Cozighian în noaptea reprimării violente a demonstraţiei.

Evenimentul marchează trecerea a 20 de ani de la Baricada de la Inter, iar printre cei prezenţi se vor număra şi rude ale celor 49 de oameni ucişi atunci. De asemenea, un spectacol de două ore va fi transmis în direct de TVR 3, din Sala Atelier a Teatrului Naţional Bucureşti. Producătorul şi regizorul Paul Cozighian este unul dintre cei care au participat la Baricada din noaptea de 21 decembrie 1989 de lângă Hotelul Intercontinental şi la luarea cu asalt a Comitetului Central al PCR. Fiind student la regie-film, acesta deţinea în acea perioadă o cameră video cu care a surprins cele mai importante evenimente petrecute în Bucureşti în decembrie '89. La 20 de ani distanţă, Paul încearcă să informeze tinerii şi să reamintească celor mai în vârstă evenimentele din istoria recentă a a ţării, istorie la care a fost martor şi actor.

×
Subiecte în articol: mass-media