x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Observator Jamie Oliver, cel mai tare în 2009

Jamie Oliver, cel mai tare în 2009

Publicat la 11 Ian 2010 00:00 Modificat la 11 Ian 2010 00:00
Jamie Oliver, cel mai tare în 2009

Maestrul bucătar Jamie Oliver se află, în calitate de scriitor, în topul cărţilor de profil vândute în România, în anul care a trecut.



Conform statisticilor reţelei Diverta, cel mai vândut volum din secţiunea "Gastronomie" este "La masă cu Jamie", urmat de "Acasă la Jamie" şi "Să gătim cu Jamie" - toate apărute la Curtea Veche Publishing. Omul care a schimbat percepţia publicului din Marea Britanie asupra modului de a mânca şi care l-a detronat în 2005 pe Tony Blair într-un top al popularităţii este, la ora actuală, unul dintre cei mai bine vânduţi scriitori din Regatul Unit.

Popularitatea de care se bucură vedeta-bucătar a determinat Jurnalul Naţional ca, la jumătatea lunii octombrie, în colaborare cu Editura Curtea Veche, să lanseze colecţia kiosk Jamie Oliver. "Bucătarul se dezbracă de secrete", colecţia de vineri a Jurnalului, se bucură de o imensă popularitate în rândul cititorilor şi va continua până la mijlocul lunii martie. Celor care au pierdut anumite numere de colecţie le recomandăm călduros site-ul shop/jurnalul.ro. (S.S.E.)

×
Subiecte în articol: mass-media