x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministrul Mediului: Legislaţia europeană nu poate deveni o povară de nesuportat pentru fermieri

Ministrul Mediului: Legislaţia europeană nu poate deveni o povară de nesuportat pentru fermieri

de Redacția Jurnalul    |    16 Mar 2023   •   21:30
Ministrul Mediului: Legislaţia europeană nu poate deveni o povară de nesuportat pentru fermieri
Sursa foto: facebook

Trebuie să creăm o legislaţie de mediu echilibrată şi coerentă la nivelul Uniunii Europene, astfel încât să nu reprezinte sarcini administrative şi investiţionale imposibil de realizat pentru fermieri, a transmis, joi, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos.

"Legislaţia europeană nu poate deveni o povară de nesuportat pentru fermieri! Aceştia nu pot fi dezavantajaţi când vorbim despre tranziţia verde. Trebuie să creăm o legislaţie de mediu echilibrată şi coerentă la nivelul UE, astfel încât să nu reprezinte sarcini administrative şi investiţionale (financiare) imposibil de realizat pentru fermieri. De aceea, astăzi, la Consiliul Miniştrilor de Mediu din Uniunea Europeană, am propus o soluţie raţională şi echilibrată, deoarece deşi efectele nocive ale metanului şi amoniacului asupra mediului nostru, provenite din creşterea animalelor sunt incontestabile, conform noilor reguli din ce în ce mai multe ferme zootehnice vor fi supuse obligaţiilor de monitorizare, raportare şi de investiţii semnificative pentru achiziţionarea celor mai moderne tehnologii de reducere a emisiilor", a scris, pe Facebook, ministrul Mediului.

Acesta a cerut în Consiliul de Miniştri impunerea unor praguri mai ridicate pentru diversele categorii de ferme, prelungirea perioadei de tranziţie şi excluderea fermelor extensive de sub incidenţa directivei.

"La Consiliul Miniştrilor am cerut impunerea unor praguri mai ridicate pentru diversele categorii de ferme ţinând cont de situaţia dificilă a sectorului agricol în general, care deja face faţă cu greu diverselor crize cu care se confruntă, am propus prelungirea perioadei de tranziţie şi am susţinut excluderea fermelor extensive de sub incidenţa directivei", a transmis şeful de la Mediu, Barna Tanczos. 

×
Subiecte în articol: fermieri legislatia europeana