Liceul Teoretic Naţional, o idee novatoare în educaţie

Ceea ce face Liceul Teoretic Național să fie unic în România și aliniat cu cele mai moderne practici din lume este schimbarea fundamentală a modalităților de predare-învățare-evaluare. Un exemplu convingător îl constituie o nouă structură a fiecărei lecții, pe care o vom introduce începând cu anul școlar 2012-2013. V-o prezint foarte succint:

- Profesorul începe ora prin antrenarea elevilor cu ajutorul unui material multimedia (circa 7 minute) cu principalele teme, concepte și idei ale noii lecții; urmează parcurgerea unor activități didactice:

- Discuții și comentarii conduse de profesor cu cei maxim 15 elevi ai clasei;

- Un test de evaluare continuă care să demonstreze că elevii și-au însușit conceptele de bază (testul este corectat pe loc și este trecut doar de elevii care primesc punctaj maxim);

- Pentru elevii care au obținut punctajul maxim la testul iniţial urmează alte activităţi, ce se desfăşoară în ore speciale;

- Cu ceilalţi elevi se lucrează individual până vor înțelege pe deplin conceptele de bază și doar apoi se trece la etapa următoare;

- Ora se termină, iar elevii au ruta proprie de dezvoltare.

Ce este foarte important și nou din această prezentare:

- Folosirea noilor tehnologii informatice, special concepute în principal de către profesorii liceului, dar și firme de specialitate din țară sau din străinătate;

- Fiecare elev poate lucra în ritmul său propriu;

- Există un feedback imediat, la prima testare, în timpul orei de curs;

- Nu se trece mai departe cu un elev dacă nu și-a însușit conceptele de bază.

În acest fel, o oră în cadrul Liceului Teoretic Național nu mai are nimic în comun cu ceea ce știm că se întâmplă în mod tradițional în școlile din România:

- Intră profesorul la oră și strigă catalogul;

- Sunt ascultați câțiva elevi;

- Profesorul predă noua lecție, vorbind și scriind la tablă circa 20-30 minute;

- Sună clopoțelul și indiferent de ce se întâmplă în clasă, ora se termină și elevii pleacă acasă cu un vraf de teme pentru lecția următoare.

Într-adevăr, schimbarea este radicală. Și cu atât mai surprinzătoare cu cât este promovată de o profesoară, mai mult – de o fostă directoare de liceu din sistemul nostru tradițional…

Indiscutabil, pentru a schimba un sistem trebuie ca mai întâi să-l cunoști în profunzime, inclusiv cu dezavantajele sale. De peste 130 ani, după generalizarea învățământului de stat inspirata și de Otto von Bismarck, după reforma lui Spiru Haret, învățământul românesc a evoluat continuu. Îmbunătățiri ale unor indicatori specifici s-au înregistrat și în perioada 1960-1975. Dar, de peste 130 de ani, este organizat după niște reguli stricte: clase cu 30-40 de elevi; profesori care predau conform unei programe unice, aprobate de stat; sistem unic de evaluare a cunoștințelor, pe baza unor standarde preponderent cantitative. Fără îndoială că și în acest cadru unic și strict de organizare s-au putut obține o serie de performanțe remarcabile: cuprindere mare a copiilor în sistemul educațional; asimilarea unor cunoștințe și deprinderi care i-au ajutat să se integreze într-o activitate socială utilă. Poate că unul din cele mai bune rezultate l-a constituit mereu formarea unor personalități de excepție, care au asigurat progresul țării și, nu în puține cazuri, al omenirii. Eu însumi, ca profesor de chimie şi ca director timp de 13 ani al Colegiului Național de Informatică ”Tudor Vianu”, pot spune cu inima deschisă că am contribuit la aceasta. Asemenea rezultate, obținute și în alte licee, sunt însă excepții, legate mai mult de performanțele individuale ale unor profesori minunați și ale unor elevi eminenți.

Chiar şi după aceste afirmaţii, nu puţini pot fi nostalgicii care să spună că cel mai bine ar fi să se revizuiasca câte ceva, pe ici, pe acolo, fără a trebui schimbat mare lucru. Cum contra-argumentaţi?

În lumea de azi în care transformările, în toate domeniile, au loc cu repeziciune, educația copiilor și tinerilor în școli capătă valențe noi. Un învățământ cantonat în niște norme unice, rigide, folosind aceleași metode de învățare, predare și verificare a cunoștințelor ca în secolele trecute nu mai poate asigura accesul ultrarapid la informație, conturarea personalității tinerilor, dezvoltarea capacității creatoare a fiecărui elev. Prea puţini conştientizează faptul că trebuie să gândim şi să facem pregătirea copiilor și tinerilor pentru o societate care nu va mai semăna cu cea în care s-au născut, nici măcar cu cea în care învață! Pentru mine, însă, este o convingere care s-a cristalizat în 35 de ani de activitate continuă la catedră, de unde am trimis 20 de elevi la olimpiadele internaţionale de chimie şi care s-au întors cu şase medalii de aur, opt de argint şi şase de bronz. De aceea, din anul 2003 desfășor orele de chimie după metodologiile cele mai moderne, folosind o gamă variată de mijloace IT&C, fiind autor astfel de mijloace şi de software educaţional. După ce am fost unul din pionierii din acest domeniu, în anul 2011, cu numai o săptămână înainte de a fi schimbată din funcția de director, am susţinut doctoratul cu tema Educational Physics: “The impact of new technologies over the scientific interdisciplinary education in physics and chemistry”, dizertaţie coordonată de îndrumători ai catedrei de fizică de la Institutul de la Măgurele, care devine azi tot mai celebru pe plan internaţional.

După mai bine de un deceniu de căutări şi experimentări reuşite, pot spune celor încă neîncrezători că viziunea mea s-a concretizat în Liceul Teoretic Naţional, un spaţiu în care dezvoltăm în prezent procesul educaţional al viitorului. Vă prezint în mod succint 10 argumente în sprijinul acestei afirmații:

- Curriculum românesc, completat cu elementele necesare pregătirii intensive pentru examenele naționale, pentru dezvoltarea aptitudinilor şi competențelor personale;

- Profesori cu experiență și calificări recunoscute național și internațional;

- Predictibilitate în dezvoltarea educațională pe întreaga durată a studiilor;

- Metode didactice moderne utilizate în cadrul unui proces interactiv de predare – învățare – evaluare;

- Folosirea în cadrul orelor de curs a noilor tehnologii informatice;

- Maxim 15 elevi în clasă;

- Dotări tehnice de ultimă generație, adecvate fiecărui nivel de școlarizare;

- Ordine și siguranță, într-o singură clădire (pază și supraveghere video);

- Sistem integrat de comunicare a şcolii cu familia;

Nu știu de ce, în ultimii 23 de ani, deși învățământul preuniversitar este obligatoriu până în clasa a X-a, atenția factorilor de decizie a fost îndreptată mai mult spre învățământul superior, cu toate că deteriorarea învățământului preuniversitar va duce inevitabil la colapsul unei bune părți a învățământului universitar. Mă voi rezuma insa doar la ceea ce cunosc mai bine. Oriunde ar fi, în România sau în lume, orice liceu are anumite condiţionări stricte: o curriculă care trebuie respectată (în Europa, diferențele între curricule, îndeosebi la științe și limba engleză, sunt tot mai mici); un sistem unitar de evaluare (deși în multe cazuri nu este stimulativ și nu reflectă realitatea); o bază materială adecvată. Un specific al României devine acela că tot mai mulţi absolvenţi de liceu se gândesc să abordeze cu curaj studii universitare în străinătate, mai ales în Uniunea Europeană. Ca să le faciliteze acest lucru, liceul respectiv este obligat să le asigure tot ceea ce am făcut noi la Liceul Teoretic Naţional: un corp de profesori de excepție, cu deschidere spre nou și care au înțeles că folosirea mijloacelor informatice este absolut necesară; mijloace didactice în sistem informatic în continuă dezvoltare; sistem informatic integrat; un management adecvat. Şi ultima cerinţă, dar nu cea de pe urmă: legături cu cele mai importante programe educaţionale din lume destinate acestui proces. Din păcate, în învăţământul de stat lucrurile nu pot evolua atât de repede cum vor elevii, părinţii şi chiar societatea.

Spuneați că unul din factorii principali care vă motivează este evoluția atât de rapidă a societății, pe plan global. Pe plan național, nu putem să nu constatăm că societatea românească pare asaltată de o multitudine de provocări cu grad ridicat de urgență. Ce ar trebui făcut pentru ca educația să devină una din prioritățile concrete?

Și societatea noastră, ca oricare alta, este condusă în primul rând prin decizii politice. Nu doresc însă să interferez cu politica. Constat doar, ca un dascăl cu o experiență dintre cele mai bogate și interesante, că în momentul de față învățământul românesc nu arată bine. Și mă refer îndeosebi la învățământul preuniversitar, aşa cum am mai spus. Opiniile mele nu au legătură cu preocupările și activitatea factorilor de decizie la nivel național sau ale municipiului București. Aprecierile și răspunsurile mele nu se referă la actuala Strategie Națională de Dezvoltare a Învățământului Românesc, la corelarea acestuia cu Strategia Națională de Dezvoltare a României, la preocupările pentru separarea unor domenii ale cunoașterii în materii de studiu sau pentru modificarea unor curricule sau modalități de testare a cunoștințelor. Cred însă cu tărie în faptul că punerea lor în dezbatere publică, pe o scară cât mai largă, le va aduce mai repede în atenția decidenților politici și astfel cresc șansele de a vedea cât mai multe lucruri noi în politica de stat în domeniul educației. Actualii miniștri din sistemul educației sunt oameni tineri, formați în ultimele două decenii; vârsta și pregătirea lor sunt sinonime cu deschiderea către nou și sunt cu atât mai optimistă.

Îl cunoașteți pe ministrul educației naționale, Remus Pricopie?

Pe domnul ministru Remus Pricopie l-am cunoscut în calitatea sa de părinte. În timp ce eram director la ”Vianu”, fiul său a venit în clasa a V-a. La vremea respectivă a făcut o alegere foarte bună. Între timp, eu am plecat la standarde mai înalte. Sper ca și el să mă urmeze - la figurat, și de ce nu, la propriu. Depinde numai de ministrul educației să se lupte cu toate opreliștile și să impună niște măsuri de modernizare a învățământului preuniversitar românesc. Îl voi sprijini, cu posibilitățile noastre, pe domnul ministru Remus Pricopie în eforturile depuse în acest sens. Liceul Teoretic Național va fi oricum din acest punct de vedere un model, un centru pilot în domeniu și-i punem la dispoziție toată expertiza noastră.

Dar pe ministrul delegat pentru învățământul superior?

Pe domnul ministru Mihnea Costoiu îl cunosc și-l apreciez de multă vreme. Poate că lumea nu știe sau a uitat prea repede că a fost olimpic internațional la fizică. Am participat la multe acțiuni împreună, iar pe vremea când era rector la Politehnica Bucureșteană am pus bazele unui protocol de colaborare cu Liceul Teoretic Național. Sper să materializăm acest protocol și acum, după ce domnia sa a plecat de la Politehnică.

Pe domnul prim-ministru Victor Ponta și pe soția domniei sale îi prețuiesc foarte mult. Sunt convinsă că vor alege cea mai bună soluție pentru copiii lor. Dar, după atâtea întrebări despre membri ai guvernului, vreau sa precizez că există un alt segment al societății de la care aștept mult mai mult sprijin decât de la stat sau de la politicieni. Mizez pe sprijinul presei românești în această adevărată luptă pentru a schimba ceva în bine în învățământul preuniversitar. Măcar pe o parte dintre ziariștii cărora am avut onoarea să le fiu profesoară.

Înțeleg că politica vă este străină. Totuși, nu aveți nimic de reproșat societății? Cum ar trebui să sprijine mai mult educația?

Combinând experiența mea de 35 de ani de activitate didactică cu doctoratul, cu experiențele altor proiecte similare din Europa și SUA și cu noile exigențe legate de educarea noilor generații de elevi, s-au născut noile metode pe care le aplicăm în cadrul Liceului Teoretic Național. Acum pot spune cu fermitate, in deplina cunoștință de cauza: toate aceste preocupări necesită bani! Până în prezent, tot ce am realizat a fost susținut exclusiv din fonduri private, fără legătură cu faptul că statul ar trebui să sprijine prin diverse modalități aceste inițiative. Din moment ce autorizezi o școală privată, atunci trebuie să îi acorzi aceleași condiții ca unei școli de stat. Nu înțeleg de ce subvențiile pentru elevi nu îi urmează pe aceștia si la școlile private. Apoi, dacă într-o școală sunt inițiative pentru crearea mijloacelor didactice în sistem informatic, care vor fi folosite apoi de toate școlile, de ce să nu fie sprijinite de stat? Salut inițiativa de a crea manuale în sistem informatic. Dar dacă se va realiza doar un transfer al actualelor manuale de pe suport de hârtie pe suport informatic, atunci poate fi o pierdere de vreme.

 

 

Nici eu, nici soțul meu nu am amestecat vreodată treburile de familie cu activitatea profesională a fiecăruia. Întotdeauna am respectat munca celuilalt. Nu am tras o linie ca să vedem cine a câștigat și cine a pierdut, fiindcă mai avem foarte multe lucruri de făcut. Ne consultăm uneori, având în vedere marea experiență de viață și de muncă cu oamenii a soțului meu. Iar pe fiica mea încerc s-o atrag să fie alături de mine în tot ceea ce fac Viziunea unui om tânăr, cu studii postuniversitare in străinătate, este deseori neprețuită. Mi-am pus de multe ori întrebarea de ce unii oameni se opresc la un moment dat în evoluția lor profesională, se spune că ”încremenesc într-un proiect”, și de ce alții merg înainte (sunt bucuroasă că printre aceștia mă număr și eu). Fără îndoială că sunt multe de spus, sunt multe condiționări. Eu aș aminti aici trei lucruri:

Predispoziția pentru o anume îndeletnicire. Mama îmi povestea că, mică fiind, nici nu știam să citesc încă, mergeam cu o carte sub braț și îl ”ascultam” pe fratele meu mai mare care mergea la școală. Antrenamentul și plăcerea de a citi. La noi în casă, lectura și preocuparea pentru a ține pasul cu informațiile cele mai noi reprezintă o adevarată atracție. Experiența familială a fost însă probabil hotărâtoare. Situația a fost de așa natură încât i-am fost, la liceu, profesoară fiicei mele. Nu este o experiență prea ușoară. De atunci și până acum a fost cea mai exigentă persoană cu care am discutat despre activitatea didactică. Iar după ce s-a născut adorabila noastră nepoată, discuțiile au devenit și mai exigente și mai aplicate. Daca i-am fost o profesoară bună fiicei, atunci mă dedic trup și suflet pentru a fi o altfel de profesoară, desigur și mai bună, pentru nepoata mea! Dar și pentru copiii tuturor foștilor mei elevi…