x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Liviu Dragnea, validat pentru funcţia de ministru de Interne

Liviu Dragnea, validat pentru funcţia de ministru de Interne

19 Ian 2009   •   00:00
Liviu Dragnea, validat pentru funcţia de ministru de Interne

Vicepreşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost votat în unanimitate în cadrul Comitetului Executiv Naţional să ocupe postul de ministru de Interne, fiind de altfel singurul nume anunţat de Mircea Geoană pentru acest post, informează Agerpres.



Liviu Dragnea este preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, vicepreşedinte al PSD şi unul din cei mai influenţi lideri zonali ai partidului, după instalarea PSD la guvernare alături de PDL, a fost numit în funcţia de coordonator al miniştrilor social democraţi din Executivul condus de Emil Boc.
Născut la 28 octombrie 1962 în comuna Gratia, judeţul Teleorman, Liviu Dragnea a absolvit în 1981 Liceul Matematică-Fizică “Unirea” din Turnu Măgurele şi în 1987 Institutul Politehnic Bucureşti - Facultatea de transporturi. A terminat Şcoala Superioară de administraţie publică a Ministerului de Interne din Italia (1997) şi un curs postuniversitar de Managementul administraţiei publice locale în cadrul ASE Bucureşti (2001). Este absolvent al Facultatăţii de management şi administraţie publică în cadrul Universităţii Ecologice Bucureşti (2003) şi al Colegiului de Apărare la Universitatea Naţională de Apărare (2004).
Liviu Dragnea a fost prefect al judeţului Teleorman în vremea când era înscris în Partidul Democrat, între 1996-2000. În 2000 a devenit preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, funcţie pe care o deţine şi în prezent, fiind la cel de-al treilea mandat . Este preşedintele Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, membru în Congresul Puterilor Locale şi Regionale din Europa, Strasbourg (Franţa) şi al  Asociaţiei Euro Teleorman Alexandria. Este  membru în Biroul Permanent Naţional al PSD şi preşedinte al Organizaţiei Judeţene PSD Teleorman. La Congresul extraordinar al Partidului Social Democrat din 10 decembrie 2006, Liviu Dragnea a fost ales vicepreşedinte însărcinat cu reforma statului şi descentralizarea, fiind ales cu 1.369 voturi. A fost şi şeful de campanie al PSD la alegerile pentru Parlamentul European din noiembrie 2007. În iulie 2008, Mircea Geoană l-a nominalizat pe Liviu Dragnea, însărcinat cu problemele de administraţie şi descentralizare, alături de  Ilie Sârbu, Ion Toma, Victor Ponta şi Nicu Bănicioiu, drept unul din "fermenţii" dezbaterii despre programul de guvernare al partidului. În cadrul Consiliului Naţional al PSD din 11 iulie 2008, Liviu Dragnea a fost gratulat de Mircea Geoană în cadrul unei festivităţi de premiere a reprezentanţilor PSD care au obţinut rezultate meritorii la alegerile locale din iunie.

×
Subiecte în articol: romania psd liviu dragnea