x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Loto 6/49. Report de aproximativ 2,6 milioane euro la categoria I

Loto 6/49. Report de aproximativ 2,6 milioane euro la categoria I

20 Mar 2015   •   11:11
Loto 6/49. Report de aproximativ 2,6 milioane euro la categoria I

Reportul consemnat la categoria I a extragerii 6/49 de duminică este de aproximativ 2,6 milioane euro, în timp ce la aceeași categorie, dar la Joker, suma a ajuns la peste 1,15 milioane de euro, a anunțat, vineri, Loteria Română, într-un comunicat de presă.

Conform sursei citate, duminică, 22 martie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce joi, 19 martie, Loteria Română a acordat 13.642 de premii în valoare totală de 671.082,53 lei.

'La Loto 6/49, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de aproximativ 11,5 milioane de lei (aproximativ 2,6 milioane de euro), iar la Noroc a rămas în joc un report cumulat în valoare de peste 2,17 milioane de lei (peste 491.000 euro). La Joker, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de aproximativ 5,1 milioane de lei (peste 1,15 milioane de euro), iar la categoria a II-a se înregistrează un report în valoare de peste 212.700 de lei (peste 48.000 de euro). La Noroc Plus s-a înregistrat la categoria I un report în valoare de peste 68.700 de lei (peste 15.500 de euro). La Loto 5/40, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 302.700 de lei (peste 68.500 de euro), iar la Super Noroc reportul este în valoare de peste 66.000 lei (aproximativ 15.000 de euro)', se precizează în comunicatul Loteriei Române.

La tragerea Loto 5/40 de joi, 19 martie, s-a câștigat premiul de categoria a II-a, în valoare de 44.651,04 lei, biletul norocos fiind jucat la agenția 04-003 din Bacău și a fost completat cu patru variante simple.

×