x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Loto 6/49 din 29 octombrie. Numerele câştigătoare la Loto 6/49, Joker şi Noroc

Loto 6/49 din 29 octombrie. Numerele câştigătoare la Loto 6/49, Joker şi Noroc

29 Oct 2015   •   18:34
Loto 6/49 din 29 octombrie. Numerele câştigătoare la Loto 6/49, Joker şi Noroc
Loto 6/49 din 29 octombrie. Reportul la categoria I a jocului Loto 6/49 depăşeşte 23,25 milioane de lei (aproximativ 5,25 milioane de euro), iar la Noroc a rămas în joc un report cumulat în valoare de aproximativ 3,6 milioane lei (peste 810.700 de euro), a anunţat, miercuri, Loteria Română.

Loto 6/49 din 29 octombrie.
La Joker, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 3,2 milioane lei (peste 720.000 euro), iar la Noroc Plus, reportul categoriei I este de peste 11.920 lei.

Loto 6/49 din 29 octombrie. La Loto 5/40 se înregistrează un report în valoare de peste 148.700 lei (peste 33.580 euro), iar la Super Noroc la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 59.200 lei (peste 13.360 de euro).

Loto 6/49 din 29 octombrie. La tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 23.056 câştiguri în valoare de peste 1,274 milioane de lei.

Rezultate loto 6/49 din 29 octombrie: 

Loto 6/49 2 12 26 19 37 25

Joker 34 40 38 8 20 + 14

Loto 5 din 40 7 6 9 21 1 10

Noroc 9553682

Super Noroc 694046

Noroc Plus 162763

×