x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Lupta anticorupţie de la Bucureşti nu se vede la Bruxelles

Lupta anticorupţie de la Bucureşti nu se vede la Bruxelles

18 Iul 2011   •   15:55

Raport anual al Comisiei Europene privind progresele Romaniei, aflata sub Mecanismul de Cooperare si Verificare (MCV), arata ca tara noastra a facut unele progrese, dar sta prost la unele capitole, cum ar fi combaterea coruptiei, motiv pentru care Comisia face o serie de recomandari.

Potrivit CE, citata de Mediafax, din iulie 2010 se constata o lipsa de consecventa si de rezultate in anumite zone. Progresul in ceea ce priveste lupta impotriva coruptiei este inca insuficient, intrucat multe cazuri de coruptie la nivel inalt sunt tergiversate ani in instanta, fiind observate putine progrese in aceasta perioada.

CE spune ca trebuie actionat de urgenta pentru accelerarea solutionarii acestor cazuri, pentru a preveni ca procesele sa fie inchise din cauza interventiei termenelor de prescriere a faptelor.

In opinia CE, se impune a se acorda luptei impotriva coruptiei o prioritate mai evidenta si sa fie coordonata cu sprijinul unei noi strategii anticoruptie comprehensiva si robusta.

Raportul noteaza ca sunt necesare masuri urgente pentru a imbunatati recuperarea produselor infractiunii, urmarirea spalarii banilor si protectia impotriva conflictelor de interese in gestionarea fondurilor publice, iar rezultate mai bune ar trebui demonstrate in domeniul confiscarii bunurilor nejustificate si in aplicarea de sanctiuni descurajatoare in cazuri de incompatibilitati.

Pentru cresterea ritmului reformei judiciare in urmatoarea perioada, CE spune ca Romania ar trebui sa adopte un plan de implementare a Codului civil si pentru celelalte trei noi coduri (Cod penal, Cod de procedura civila si de procedura penala-n.r.) care urmeaza a fi introduse in 2012 si sa creeze un cadru de cooperare impreuna cu magistratii si cu societatea civila pentru a facilita ajustarile structurale necesare ale sistemului judiciar. De asemenea, raportul CE pe justitie noteaza ca noul Consiliu Superior al Magistraturii mai are inca nevoie sa demonstreze angajamentul sau de a reforma sistemul prin rezultate concrete. Totodata, raportul CE consemneaza si faptul ca motivarile instantei sunt adesea elaborate cu intarziere substantiala, dupa ce verdictul este pronuntat.

Ce ne recomanda Comisia Europeana
Comisia Europeana face 19 recomandari care ar trebui sa ajute Romania sa-si concentreze eforturile asupra pregatirii pentru evaluarea totala a Comisiei, din vara anului 2012, privind progresele inregistrate in urma aplicarii Mecanismului de Cooperere si Verificare, impus de Bruxelles.

Astfel, in lupta impotriva coruptiei, CE recomanda: coordonarea politicilor anticoruptie la cel mai inalt nivel si dezvoltarea unei strategii robuste multianuale de prevenire si sanctionare a coruptiei; demonstrarea unor rezultate convingatoare in domeniul recuperarii bunurilor provenite din infractiuni, urmand cele mai bune practici din alte state membre UE, adoptand o noua lege privind confiscarea extinsa/speciala a averii si intarirea practicii judiciare. Romania ar trebui, de asemenea, sa demonstreze un istoric al succeselor dovedite in urmarirea spalarii banilor ca infractiune de sine-statatoare. In privinta protectiei impotriva fraudei si a conflictelor de interese, CE recomanda stabilirea unei baze de date electronice integrate privind procedurile de achizitie publica si intarirea procedurilor si capacitatii autoritatilor competente in acest domeniu; dezvoltarea de reguli pentru prevenirea conflictului de interese in managementul fondurilor publice si in cadrul autoritatilor care reglementeaza, verifica si decid asupra reclamatiilor referitoare la achizitiile publice; implementarea de recomandari pentru o evaluare independenta a sistemului achizitiilor publice, precum si a unei revizii functionale care sa fie realizata in aceasta sfera.

La capitolul integritate, CE recomanda demonstrarea unui istoric al realizarilor prin sanctiuni prompte si descurajatoare aplicate de autoritatile administrative si judiciare privind incompatibilitatile, conflictele de interese si confiscarea bunurilor nejustificate, in urma constatarilor Agentiei Nationale de Integritate; luarea de masuri pentru unificarea practicii Comisiei de Investigare a Averilor si pentru a asigura tratamentul eficient al cazurilor, fara prejudicierea deciziei instantei; imbunatatirea cooperarii dintre ANI si alte autoritati administrative si judiciare, in mod special in domeniul achizitiilor publice si imbunatatirea capacitatii investigative a ANI, prin actualizarea sistemului lor informational si prin evaluari de risc cu orientare precisa.

La capitolul "eficacitatea actiunii judiciare", CE recomanda luarea masurilor urgente pentru imbunatatirea practicii judiciare si a managementului cazurilor, precum si accelerarea cazurilor de coruptie la nivel inalt pentru a evita atingerea termenelor de prescriptie in toate cazurile; continuarea reformei Inaltei Curti de Casatie si Justitie in vederea intaririi rolului sau de casatie si a cresterii capacitatii acesteia de a trata cazurile de coruptie; continuarea imbunatatirii caracterului disuasiv si a consistentei sanctiunilor aplicate de instanta in cazurile de coruptie la nivel inalt, demonstrarea unor rezultate mai bune in investigarea, urmarirea si judecarea cazurilor de fraudare a fondurilor UE si in domeniul achizitiilor publice; adoptarea de reguli clare in consultarile cu justitia privind decizii ale Parlamentului referitoare la ridicarea imunitatii membrilor sai, bazate pe cele mai bune practici din alte state membre UE.

Cat priveste reforma sistemului judiciar, CE recomanda: adoptarea unui plan comprehensiv de implementare a codurilor, asigurarea resurselor suficiente pentru pregatirea si reorganizarea instantelor si a parchetelor, cresterea capacitatii Institutului National al Magistraturii si adoptarea propunerii acestuia de imbunatatire a criteriilor de recrutare; o analiza completa si detaliata a dezechilibrelor volumului de munca in cadrul sistemului judiciar; finalizarea revizuirii functionale propuse privind sistemul judiciar si implementarea recomandarilor acesteia, adoptarea unui plan de actiune si a unui program care sa stabileasca in detaliu obiectivele si indicatorii pentru reforma; crearea unui cadru pentru monitorizarea progreselor reformei sistemului judiciar, implicand partile interesate din justitie si societatea civila in implementarea acestui plan de actiune. Cu privire la responsabilitatea sistemului judiciar, CE recomanda decizii de numire transparente si obiective, decizii si evaluari disciplinare si implementare a unui sistem de promovare obiectiv si transparent la Inalta Curte de Casatie si Justitie; demonstrarea unui istoric al realizarilor de catre Inspectia Judiciara a CSM prin analizarea si imbunatatirea practicii judiciare si continuarea reformei Inspectiei; realizarea publicarii electronice a intregii jurisprudente si aplicarea masurilor pentru a se asigura ca motivarile deciziilor instantelor sunt emise in conformitate cu legea si in timp util.

×