"Dansez, pentru tine dansez"... şi mă accidentez pare a fi continuarea refrenului de la "Dansez pentru tine". Unii dintre participanţii la noul sezon al emisiunii amintite au pornit la antrenamente cu stângul.
Cătălin Botezatu şi-a dislocat umărul în timpul repetiţiilor la "Dansez pentru tine", informează Pro TV. Designerul a suferit un accident dureros de serios zilele trecute, în timpul antrenamentelor. N-a luat bine priza şi, încercând să nu-şi lovească partenera, şi-a sucit el mâna, în mod cavaleresc. Chiar în noaptea cu pricina, cretorul de modă s-a dus la spital pentru a i se administra calmante.
Chiar dacă durerile au persistat, designerul a strâns din dinţi şi a continuat munca, repetând şi câte opt ore pentru coregrafii. "Mă doare încă umărul, dar nu contează. Cu preţul durerilor şi cu riscul accidentărilor repet în continuare. Liuba are nevoie de mine, iar eu am promis să fac tot ce-mi stă în putere pentru a o ajuta", a declarat Cătălin.
Nici Anamaria Ferentz nu stă mai bine pe verticală. Interpreta a călcat strămb: "M-am accidentat la şold în timp ce trebuia să sar pe piciorul drept! Am sărit strâmb şi mi-am făcut o contractură musculară, care tot persistă. Şi, în fiecare zi, merg la cabinet pentru ungere cu geluri", a spus vedeta. Şi Doru Todoruţ s-a ales cu o întindere musculară la glezna dreaptă, iar pe Dragoş Bucurenci îl supără genunchii, dar şi muşchii spatelui. Să sperăm că vor rămâne întregi, astfel încât să-i vedem la emisiunea care debutează la 19 martie pe Pro TV.