x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mafie fără frontiere

Mafie fără frontiere

30 Noi 2009   •   00:00
Mafie fără frontiere

Începând de astăzi Săptămâna Financiară apare cu un volum de zile mari: "McMafia - Crime fără frontiere".



Un volum incitant despre structura şi diversele moduri de operare ale organizaţiilor mafiote care împânzesc planeta. Autorul său, Misha Glenny, este un jurnalist britanic renumit, care a preferat să vină în România special pentru acest eveniment, la invitarea publicaţiei şi Curtea Veche Publishing. "Mc Mafia" dezvăluie rolul şi locul pe care crima organizată le ocupă pe o planetă globalizată. Activităţile criminale nu sunt cele despre care afli de la televizor sau din ziare, ci se întâmplă în lumea reală. "Atât în lumea bancară, cât şi în comerţul cu bunuri, activităţile criminale sunt mai aproape de noi decât credem", susţine autorul. Glenny consideră că în ultimele două decenii crima organizată s-a dovedit infinit mai dăunătoare decât terorismul, care, "văzut prin prima deceselor şi a suferinţei cauzate, este o specie relativ neimportantă şi primitivă".

Misha Glenny dedică spaţii ample operaţiunilor mafiote din Balcani, insistând mai mult pe reţelele din Fosta Iugoslavie şi Bulgaria. Autorul recunoaşte că la un moment dat, în efectuarea anchetei a avut de ales între România şi Bulgaria; a ales ultima variantă întrucât Bulgaria este ţara în care s-au produs peste 120 de asasinate comandate în ultimii patru ani. (S.S.E.)

×
Subiecte în articol: mass-media