x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mâine ninge la Bucureşti

Mâine ninge la Bucureşti

de Sorin Anghel    |    07 Ian 2009   •   00:00

Vremea va continua să fie rece şi în următoarea perioadă, când temperaturile vor fi din nou apropiate de –30°C. Pe lângă acest lucru vor apărea ninsori abundente pe alocuri şi se va depune strat de zăpadă în mai multe zone din sudul Moldovei, nordul Olteniei, Bucureşti şi Dobrogea.



Vântul va sufla cu putere mâine seară, accentuând senzaţia de frig. Meteorologii de la ANM anunţă că este primul viscol din această iarnă. Vineri, ninsorile vor înceta, iar datorită stratului de zăpadă depus la ultimele ninsori, în week-end vremea va fi perfectă pentru iubitorii sporturilor de iarnă.


Vremea probabilă 7 ianuarie 2009

Şi în ultimele 24 de ore în ţara noastră a fost mai frig ca de obicei, deşi regimul termic s-a îmblânzit. În noaptea de luni spre marţi au mai fost valori minime de temperatură sub –10-15 grade, dar de această dată în Oltenia, unde cerul a fost degajat şi izolat în sud-estul Transilvaniei.
Gerul va reveni în nopţile următoare mai întâi pe arii destul de restrânse în Moldova, Transilvania, posibil şi în dealurile Olteniei, dar spre sfârşit de săptămână în majoritatea regiunilor. Sunt de aşteptat valori minime, mai mult ca sigur din nou şi spre –30 grade, ca în nopţile precedente, în depresiunile intramontane, şi toate acestea ca urmare a faptului că până atunci vor fi şi ninsori, se va depune strat proaspăt de zăpadă şi în acest fel efectele radiative nocturne se amplifică. Ziua cu cele mai multe ninsori va fi cea de joi. Atunci ar fi condiţii să ningă şi să se depună strat de zăpadă în Muntenia, inclusiv în Capitală, dar şi în jumătatea de sud a Moldovei, estul şi nordul Olteniei, precum şi în Dobrogea, zone în care, prin intensificarea vântului, am putea asista la un fel de viscol, primul din această iarnă. Manifestările în aceste zone nu vor fi de prea lungă durată, cel mai probabil ar începe joi în a doua parte a zilei, iar după miezul nopţii de joi spre vineri ar fi în diminuare şi în restrângere ca arie spre sud-sud-estul extrem al ţării, iar vineri deja să părăsească zona geografică a României. (meteorolog Romica Jurca)

BUCUREŞTI


Centru: max.: 20C min.: –60C
Periferie: max.: 10C min.: –70C

Azi (miercuri):
Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla în general slab. Presiunea atmosferică va fi relativ staţionară, cu tendinţa de scădere uşoară.

Mâine (joi):
Vremea va fi rece. Cerul va prezenta înnorări şi îndeosebi după-amiaza şi seara va ninge, iar vântul va sufla moderat. Spre sfârşitul intervalului, cerul se va degaja. Presiunea atmosferică va creşte accentuat. Maxima: 2°C, iar minima: -10°C.

Poimâine (vineri):
Vremea va fi rece, geroasă dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab. Maxima: 0°C, iar minima: -12°C.

LA MUNTE


Azi (miercuri):
Vremea va fi rece. Cerul va fi temporar noros şi va ninge slab pe arii restrânse în zona Munţilor Retezat şi Parâng şi local în Munţii Banatului şi în Apuseni. Vântul va avea intensificări în zona montană înaltă.

Mâine (joi):
Vor fi înnorări şi ninsori, îndeosebi în primele ore ale zilei, local în Munţii Banatului şi în Munţii Apuseni, iar mai ales după-amiaza şi în prima parte a nopţii în restul zonei montane. Spre sfârşitul intervalului, cerul se va degaja, temperatura aerului va scădea semnificativ, iar valorile vor caracteriza o vreme geroasă. Vântul va sufla tare.

Poimâine (vineri):
Vremea va fi rece, geroasă îndeosebi dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări noaptea în nordul Carpaţilor Orientali. Vântul va sufla slab până la moderat.

PRESIUNEA ATMOSFERICĂ

Presiunea atmosferică reprezintă forţa exercitată de aerul atmosferic pe unitatea de suprafaţă. Aceasta se măsoară cu barometrul.

Azi (miercuri):
Presiunea atmosferică va scădea uşor mai ales în jumătatea estică a ţării de la valori în jur de 759 mm Hg până la valori în jur de 757 mm Hg.

Mâine (joi):
Presiunea atmosferică va creşte accentuat de la valori în jur de 757 mm Hg până la valori de 767...768 mm Hg.

PROGNOZA ÎN EUROPA

Vor fi înnorări şi precipitaţii sub formă de ninsoare în nordul Germaniei şi al Poloniei, în Danemarca, în Republicile Baltice, Belarus, Rusia, iar pe arii mai restrânse şi în ţările scandinave. În Peninsula Italică vor predomina ploile, care local pot fi însemnate cantitativ. În restul continentului, înnorările vor fi temporare, precipitaţiile slabe şi izolate, cel mai probabil asociate ceţii, care ar putea fi prezentă în zonele joase, respectiv câmpie, podiş şi depresiuni. Vântul va prezenta intensificări în regiunile nordice şi de nord-est, dar şi în bazinul central al Mării Mediterane. Temperatura aerului va marca o scădere, destul de accentuată în Peninsula Scandinavă, iar în rest nu se va modifica semnificativ faţă de ziua precedentă, majoritatea valorilor maxime urmând a fi foarte apropiate de cele înregistrate în cursul zilei de marţi. (meteorolog Romica Jurca)

×
Subiecte în articol: cerul vantul meteo