„Bună ziua! Bine ați venit la noi acasă! Este o onoare să fiu ambasadorul SUA în România. Sunt recunoscător președintelui Trump că m-a ales ca reprezentantul său personal în această țară remarcabilă.
Am crescut într-un orășel din zona rurală a statului New York, unde valori precum credința, familia, comunitatea și munca asiduă m-au format ca persoană. Aceste valori, pe care le împărtășesc și românii, stau la baza relației solide dintre țările noastre.
Alături de mine este soția mea, Lori, împreună cu cățelul nostru, Gatsby. Fiul nostru Drew a fost deja în vizită aici. Și abia așteptăm să o primim în curând și pe fiica noastră Kelly.
Cu toții suntem nerăbdători să descoperim cultura și tradițiile bogate ale României.
Parteneriatul dintre SUA și România nu a fost niciodată mai puternic și mai important ca acum.
Aștept cu nerăbdare să susțin agenda „America First” a președintelui Trump și să consolidez cooperarea dintre SUA și România în trei domenii cheie:
Consolidarea parteneriatului nostru în domeniul apărării și securității în calitate de aliați NATO
Extinderea relațiilor noastre comerciale, inclusiv în domeniul energiei și tehnologiei
Aprofundarea relațiilor strânse dintre cele două țări
Anul acesta este unul cu totul special. SUA celebrează aniversarea a 250 de ani de la fondarea națiunii noastre. Este un moment care ne îndeamnă să reflectăm asupra principiilor durabile enunțate de fondatorii noștri. Inclusiv respectul pentru libertățile fundamentale, principii pe care le împărtășim cu mândrie alături de România.
Lori și cu mine abia așteptăm să cunoaștem oameni din toată România, să învățăm de la voi și să consolidăm prietenia durabilă dintre cele două popoare. Vă mulțumesc!”, a spus Nirenberg în mesaj.
Darryl Nirenberg s-a întâlnit în ultimele zile cu o serie de lideri politici de la București.
(sursa: Mediafax)



