Cetățenii vulnerabili trebuiesc protejați în continuare, și, totodată, viața economică trebuie îngrijită, după daunele grave pe care le-a suferit în acest an, arată Mesajul de Crăciun al Majestății Sale Margareta Custodele Coroanei
„2020 a fost un an încercat pentru toată umanitatea, datorită pandemiei care a lovit grav toate țările lumii. Viața multor oameni este dificilă, uneori aproape imposibilă. Dar nu trebuie să ne pierdem speranța. Vom învinge întunericul și greutățile!
Chiar dacă a existat această mare suferință, pandemia ne-a dat totuși ocazia să ne sprijinim unii pe alții, să aducem la lumină ceea ce este mai bun în noi.
Vaccinurile vor veni, dar cred că anul viitor nu va fi ușor, suferințele vor dura. Avem nevoie să continuăm să ne protejăm cetățenii vulnerabili și, totodată, să ne îngrijim viața economică, după daunele grave pe care le-a suferit în acest an.
COVID-19 a adus la lumină deficiențe la nivel global, atât în administrație, cât și, în mod tragic, în serviciile de sănătate. Dar familia mea și cu mine dorim să ne exprimăm respectul și admirația față de toți cei care au luptat și luptă în prima linie împotriva acestei pandemii.
Pentru familia mea, anul 2020 a adus o sărbătoare importantă. S-au împlinit 30 de ani de la revenirea noastră în țară. La 18 ianuarie 1990, sora mea, Sofia, și cu mine am adus solia Regelui Mihai pe pământ românesc, pentru prima oară după anul 1948. A fost un moment de comuniune cu toată națiunea. Am revenit acasă.
România s-a transformat total în cei 30 de ani. Generațiile de astăzi sunt implicate și pline de creativitate. Grație lor, am încredere în viitor.
Situația din acest an ne-a limitat acțiunile publice, dar am reușit să facem două vizite externe, în Marea Britanie și Polonia. Și am fost prezenți, virtual, la evenimente publice în Elveția și Turcia. Ca în fiecare an, am încercat să promovăm economia, educația, știința și cultura românească. În același timp, am încercat să dăm încredere și sprijin comunităților locale, în special prin munca noastră la Crucea Roșie, la Fundația Regală Margareta a României și prin eforturile Casei mele.
Sacrificiul Domnului Nostru Iisus și iubirea sa pentru oameni sunt o puternică încurajare pentru noi toți. Prin Crăciun, ne simțim aproape de cei dragi, chiar dacă nu putem fi împreună, dar și de toți oamenii de pe pământ, indiferent de religia, limba sau țara lor.
Din căminul nostru de la Săvârșin, doresc tuturor românilor din țară, din Republica Moldova și celor departe de patrie și de familie, la mulți ani cu sănătate, speranță și pace sufletească!”, încheie mesajul.