Grila de toamnă a Antenei 1 cuprinde, printre alte noutăţi, un format de show de divertisment care s-a bucurat de mare succes în alte ţări europene (Pretty Smart), şi care va oferi, cu siguranţă, şi telespectatorilor români seri în care vor râde cu lacrimi.
La noi, formatul se numeşte "Pariu că ştiu" şi debutează astăzi, la 20:30. Prezentatorul Mihai Morar a declarat că a avut parte de cele mai amuzante momente din viaţa lui: "Dacă ar fi să sintetizez ideea acestei emisiuni, este vorba de cât de bine reuşesc bărbaţii să înţeleagă femeile. Concluzia mea este că aproape deloc, bărbaţii gândesc simplu, iar femeile - extrem de complicat". În platou sunt prezenţi 45 de bărbaţi împărţiţi în trei echipe conduse de Aurelian Temişan, Alex şi, respectiv, Claudiu Bleonţ. În altă locaţie există şi trei echipe a câte două fete, fiecare echipă fiind "alocată" unei găşti de bărbaţi, fără ca ei să interacţioneze. Morar le adresează domnişoarelor câte o întrebare, apoi se duce la echipa domnilor, care trebuie să parieze dacă fetele vor ghici sau nu răspunsurile. Suma pariată ajunge la nouăzeci de milioane în această primă ediţie. Care dintre bărbaţi se duce acasă cu buzunarele goale urmează ca telespectatorii să afle în această seară, la Antena 1. (C.S.)
Citește pe Antena3.ro