x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Intrare gratuită la muzee din București și din țară, cu ocazia Zilei Naționale

Intrare gratuită la muzee din București și din țară, cu ocazia Zilei Naționale

de Redacția Jurnalul    |    01 Dec 2025   •   17:00
Intrare gratuită la muzee din București și din țară, cu ocazia Zilei Naționale
Sursa foto: Jurnalul/muzeu

Câteva muzee importante din București și din țară oferă gratuitate cu ocazia Zilei Naționale a României, iar expozițiile, cu adevărat remarcabile, merită vizitate.

Mai multe muzee din București și din țară au astăzi, 1 decembrie 2025, program de vizionare gratuit.

Muzeul Național de Artă al României (MNAR) are trei expoziții temporare care au intrare gratuită, cu ocazia Zilei Naționale a României.

Vorbim de trei expoziții cu adevărat remarcabile, care s-au bucurat, până acum, cel puțin, de un aflux impresionant de vizitatori:

„România – reprezentarea identitară a portului popular în artă” (în cadrul căreia este expus, în premieră mondială, tabloul lui Matisse, „La Blouse Roumaine”, care a ieșit pentru prima dată de la crearea lui – 1940 – din Franța, dar și lucrări remarcabile ale unor pictori români, ca Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian sau Octav Băncilă).

„József Klein și Școala de la Baia Mare”

„Covoare Zburătoare – Thomas Ruff & Transilvania & Anatolia”

Accesul gratuit la MNAR este între 09.00 și 17.00.

În Constanța, 1 decembrie oferă acces gratuit la următoarele muzee:

Complexul Muzeal de Științe ale Naturii

Muzeul de Artă Constanța

Muzeul de Artă Populară

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie

În Iași, muzee din rețeaua Muzeului Național al Literaturii Române oferă intrare gratuită marți, 2 decembrie.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: muzee Ziua Națională bucuresti