x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nedrept la replică

Nedrept la replică

21 Mai 2009   •   00:00

Un particular, Obae – că altfel nu-i putem spune – se indignează ca un deontolog al netului care este şi califică drept "derapaj” tabelele cu ratinguri apărute zilnic în Jurnalul Naţional.



"Derapaj: Antena 1 mereu prima pentru Jurnalul Naţional" îşi arată indignarea posesorul paginii de media, pixel cu pixel, încercând să facă un subiect de presă din nişte banale greşeli de tipar.

Adică noi, Jurnalul Naţional, ne-am născut ieri, puţin mai târziu decât tine, şi nu ştim că, bunăoară, dacă un indicator este exprimat procente valorile în cifre absolute nu au ce căuta acolo.
Sau că, alt exemplu, prime-time nu este de dimineaţă. Tu ai preferat să faci un subiect de presă din greşeala unei fătuci care a mixat în mod nefericit tabelul de astăzi cu cel de ieri pentru că se gândea la cine ştie ce tâmpenii. Ai calificat asta, cu deontologia care te caracterizează, drept "derapaj", uitând de perioada în care lucrai în presa scrisă şi mai depindei şi de alţii - corectură, pagina, etc.

Află de la noi două lucruri: că fătuca în cauză îşi caută un loc de muncă şi îţi aprinde lumânări la biserică la sectorul celor care nu mai văd lumina tiparului şi că de acum încolo vom fi extrem de atenţi la conţinutul paginii tale.

×
Subiecte în articol: mass-media