x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Negocieri pentru formarea viitorului GUVERN: Ciucă premier, propunere PNL. Cum vor fi împărțite ministerele

Negocieri pentru formarea viitorului GUVERN: Ciucă premier, propunere PNL. Cum vor fi împărțite ministerele

08 Dec 2020   •   14:47
Negocieri pentru formarea viitorului GUVERN: Ciucă premier, propunere PNL. Cum vor fi împărțite ministerele
Sursa foto: Hepta/gov.ro

Nicolae Ciucă va fi propunerea PNL pentru a forma viitorul guvern, iar liberalilor le vor reveni opt ministere, alianței USR PLUS cinci, iar UDMR trei ministere - aceasta este varianta de lucru negociată între liderii celor trei formațiuni, potrivit unor surse politice.

Potrivit datelor parțiale, PNL a primit peste 25% din voturi la alegerile parlamentare, USR PLUS în jur de 15%, iar UDMR aproximativ 6%.În aceste condiții, PNL va primi opt ministere, USR PLUS trei, iar UDMR cinci ministere.

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că noul premier va fi desemnat de preşedintele Klaus Iohannis dintre propunerile pe care le vor avansa liberalii.

Rareş Bogdan a completat că este normal ca preşedintele Klaus Iohannis urmează să aibă discuţii cu liderii USR PLUS şi UDMR.

"Mi se pare absolut normal ca preşedintele României, care are în proiectul său politic pentru al doilea mandat modernizarea României, în parteneriat cu PNL şi forţele de dreapta, să poarte discuţii. Urmează patru ani în care domnia sa este preşedintele României, patru ani în care configuraţia parlamentară este cea dată de alegerile de acum două zile. Nu mi se pare nimic anormal", a explicat el.


Potrivit acestuia, discuţiile din şedinţa PNL de marţi nu au vizat modul de împărţire a ministerelor în viitoarea coaliţie de guvernare.

"Nu am discutat despre ministere. Cert este că prim-ministrul va trebui să aibă câteva ministere fără de care este foarte greu să-şi pună programul în aplicare şi aici vorbim, în primul rând, de Ministerul Justiţiei, în al doilea rând de Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Finanţelor, pentru că sunt ministerele pentru care nicio ordonanţă de urgenţă, nicio hotărâre de guvern nu poate pleca, ai nevoie de avizele lor şi, sigur, Ministerul de Interne. Rămân în continuare în discuţie toate ministerele. Noi nu am făcut o listă cu ministere pe care PNL nu le cedează, fiindcă nu mi se pare că aşa trebuie să plecăm în discuţie", a adăugat Bogdan.Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan a declarat astăzi că în discuțiile pentru noua majoritate nu s-a discutat pe ministere, însă primul ministru ar trebui să aibă Ministerul Justiției, Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul de Finanțe și de Interne.

Acesta a afirmat că majoritatea guvernamentală se va face în jurul PNL, cu USR PLUS și UDMR, că se poartă discuții cu aceste formațiuni.

De la aceste discuții este exclus, spune Bogdan, PSD, despre care spune că „este izolat pe scena politică și așa va rămâne patru ani de zile".

 

Ce MINISTERE vrea USR PLUS

 

Ionuț Moșteanu a declarat,  pentru DC NEWS, despre ministerele pe care le vrea USR PLUS în viitorul Guvern. 

"E încă o discuție în curs în partid, în USR PLUS. Avem discuțiile noastre interne și urmează ca la finalul săptămânii să începem și discuțiile cu președintele și cu celelalte partide. Așteptăm cifrele finale. Discuția nu o să fie despre cum se împarte cașcavalul, ci despre unde punem cei mai buni oameni pe care-i are unul dintre cele trei partide care participă la guvernare. Avem câțiva oameni buni, avem câteva opțiuni, dar e prea devreme acum să spun că vrem asta, una sau alta.

Vrem să fie o discuție și un parteneriat corect. USR PLUS nu vine să ajute PNL la guvernare, USR PLUS vine să guverneze cu PNL și UDMR. Vom fi 3 parteneri care trebuie să fim tratați corect și echilibrat în viitoarea coaliție de guvernare. Mai mult nu pot să vă spun, pentru că nu am decis, e prea devreme".

 

Barna, nu îl vrea pe Ciucă premier al noului Guvern

 

Liderul USR, Dan Barna, spune că o eventuală desemnare a lui Nicolae Ciucă în funcția de premier al noului guvern nu ar fi cea mai bună soluție. Barna atrage atenția că USR PLUS nu va fi doar „partidul care ajută PNL să guverneze”.

Întrebat ce părere are despre posibila desemnare a lui Nicolae Ciucă în funcția de premier al noului Guvern, Dan Barna a spus, la Digi24, că nu crede că soluția militară este cea mai bună.

„Aștept să avem consultările la Cotroceni și în urma acestor consultări vom vedea și care va fi poziția noastră. Ca principiu, suntem o țară europeană, nu neapărat soluția militară este cea mai bună, dar hai să avem acestei consultări și vedem apoi despre ce discutăm”, a spus Barna.

Co-președintele USR PLUS spune că are multe așteptări de la consultările care vor avea loc pentru stabilirea majorității guvernamentale, însă avertizează că Alianța ține mult la proiectele din agenda sa.

„Miza acestor consultări este să creăm o coaliție și să creăm o majoritate în Parlament și, evident, apoi un Guvern cu o agendă clară, reformatoare. Aceasta este de fapt prioritatea pentru USR PLUS la aceste negocieri, este ceea ce noi am susținut de patru ani în Parlament. E momentul ca prin votul de duminică al cetățenilor ca USR PLUS se facă parte din majoritatea de guvernare, din coaliția de guvernare. Noi înțelegem că am primit acest mandat, acest 16%, tocmai pentru ca acele proiecte ale noastre foarte specifice, legate de pensii speciale, de fără penali în funcții publice, de măsurile de sănătate, toate să devină realitate și atunci așteptările noastre sunt ca în urma consultărilor și negocierilor care vor avea loc în următoarele zile să construim o echipă de guvernare și o împărțire de ministere prin care această agendă reformatoare să devină realitate”, a mai spus Dan Barna.

Întrebat, în continuare, pe ce ministere se bazează USR PLUS, Dan Barna a spus că Alianța nu va veni la guvernare doar pentru a sprijini PNL.

„Depinde foarte mult de cum vor merge negocierile pe program și pe angajamentele de guvernare pe care USR PLUS le are în program, pentru că în funcție de cum vom stabili acest calendar și aceste priorități în primele trei luni, în primele șase luni, vom asuma și ministerele corespunzătoare. E foarte clar, apropo de ceea ce se vorbește acum în spațiul media, că e important ca USR PLUS să fie un partener la guvernare și nu în partid care ajută PNL să guverneze. Am văzut și variante în care PNL a luat toate ministerele avizatoare și toate ministerele de forță, sperând că USR va accepta cererea de ministere să spunem cu mai puțină forță”, a mai spus liderul USR.

Kelemen Hunor: Opțiunea numărul 1 e un Guvern de centru-dreapta

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat la RFI că opțiunea sa este ca Uniunea să facă parte dintr-un Guvern alături de PNL și USR PLUS, adică să aibă miniștri în Cabinet, nu doar să ofere sprijin parlamentar. El afirmă pe de altă parte despre partidul radical AUR că ”nu era nevoie de așa ceva în Parlamentul României, în 2020”.

 

 

 

 

×
Subiecte în articol: nicolae ciuca