x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ciucă: La Consiliul JAI, Europa a fost împreună cu România, dar Austria a fost împotriva Europei

Ciucă: La Consiliul JAI, Europa a fost împreună cu România, dar Austria a fost împotriva Europei

de Redacția Jurnalul    |    09 Dec 2022   •   20:45
Ciucă: La Consiliul JAI, Europa a fost împreună cu România, dar Austria a fost împotriva Europei
Sursa foto: Hepta

Europa a fost împreună cu România, dar Austria a fost împotriva Europei, spune premierul Nicolae Ciucă, după votul dat în Consiliul JAI. Ciucă promite că nedreptatea va fi îndreptată.

„La Consiliul JAI de ieri (joi - n.r.), Europa a fost împreună cu România, dar Austria a fost împotriva Europei. România a suferit o mare nedreptate, iar o nedreptate nu poate fi niciodată definitivă. O vom îndrepta, dar pentru asta, am fost și trebuie să rămânem uniți. România a fost și rămâne un partener european corect și loial, un membru al Uniunii Europene care îndeplinește toate criteriile de aderare la Spațiul Schengen”, a spus, vineri, premierul Nicolae Ciucă, la Conferința de alegeri a Filialei PNL Sector 3.

Un singur stat s-a opus intrării României în Spațiul Schengen, și anume Austria. Nicolae Ciucă a spus că Austria „a dat o lovitură puternică solidarității și unității europene și a creat o problemă europeană, care trebuie soluționată la nivel european”.

„Toate partidele democratice din România și toate familiile politice europene au susținut aderarea României până în ultima clipă. Argumentele noastre foarte clare și pertinente au fost respinse în mod total nejustificat, din rațiuni de politică internă. România merită să intre în Spațiul Schengen și România va intra în Spațiul Schengen, dar ieri României i s-a refuzat un tratament corect, un tratament echitabil, în acord cu valorile europene. Românii au îndeplinit toate obligațiile asumate, s-au comportat exemplar și acum se simt nedreptățiți și asta pe bună dreptate. Un popor nedreptățit are nevoie de soluții”, a mai spus Ciucă.

Premierul a mai spus că vor continua demersurile pentru atingerea obiectivului național de aderare la Spațiul Schengen.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: nicolae ciuca jai schengen