Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, astăzi, în cadrul unui interviu acordat unui cotidian central, că DNA a transmis către instanţă formalităţile necesare pentru ca preşedintele CJudeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, să fie dat în urmărire internaţională.
"Nicuşor Constantinescu părea că este în SUA, la ultimele informaţii pe care noi le-am avut în timpul judecării solicitării de arestare preventivă. Pot să vă spun că vineri au fost transmise către tribunal formalităţile pentru a fi dat în urmărire internaţională şi pentru se pune în executare mandatul. Nu ştiu dacă Ministerul Justiţiei a transmis mai departe aceste solicitări. Urmează ca autorităţile din SUA să pună în aplicare acest mandat", a spus Kovesi, care a precizat că nu are o confirmare oficială a faptului că Nicuşor Constantinescu a fost localizat.
Curtea de Apel Bucureşti a decis, săptămâna trecută, arestarea preventivă a lui Constantinescu, decizia fiind definitivă. Cererea de arestare a fost înaintată de procurorii DNA, care susţin că Nicuşor Constantinescu avea dreptul să părăsească teritoriul României până la 1 iulie.
Şeful CJ Constanţa a suferit o intervenţie chirurgicală în SUA după ce a fost diagnosticat cu cancer la prostată. El nu s-a întors în România la data stabilită de autorităţile judiciare, motivând că nu se poate deplasa.