Conform legislatiei in vigoare, orice persoana cu plaga injunghiata sau impuscata reprezinta, pentru serviciile de ambulanta, solicitare de cod rosu, medicii avand obligatia sa il transporte pe pacient la cel mai apropiat spital de urgenta, indiferent de starea acestuia.
Legea nr. 95 din 2006 prevede ca urgenta medicala, respectiv accidentarea sau imbolnavirea acuta, necesita acordarea primului ajutor calificat si/sau a asistentei medicale de urgenta, la unul sau mai multe niveluri de competenta, dupa caz.
Ea poate fi urgenta cu pericol vital, unde este necesara/sunt necesare una sau mai multe resurse de interventie in faza prespitaliceasca, continuand ingrijirile intr-un spital local, judetean ori regional, sau urgenta fara pericol vital, unde ingrijirile pot fi efectuate, dupa caz, cu sau fara utilizarea unor resurse prespitalicesti, la un centru ori cabinet medical autorizat sau, dupa caz, la un spital.
Asistenta medicala publica de urgenta in faza spitaliceasca este asigurata de spitalele orasenesti, municipale, judetene si regionale aflate in structura Ministerului Sanatatii Publice si/sau a autoritatilor publice locale.
Acordarea asistentei medicale publice de urgenta, la toate nivelurile ei, este o datorie a statului si un drept al cetateanului, conform legii. Aceasta va include si misiunile de salvare aeriana si navala.
Asistenta medicala de urgenta in prespital va fi organizata astfel incat timpul maxim de sosire la locul interventiei de la apelul de urgenta sa nu depaseasca 15 minute, pentru echipajele de urgenta sau de terapie intensiva, in zonele urbane, la cel putin 90% din cazurile de urgenta.
Primul ajutor calificat si asistenta medicala de urgenta se acorda fara nici o discriminare legata de venituri, sex, varsta, etnie, religie, cetatenie sau apartenenta politica, indiferent daca pacientul are sau nu calitatea de asigurat medical.
Personalul medical si cel paramedical instruit in primul ajutor calificat au obligatia ca, in afara programului, indiferent de loc, sa acorde primul ajutor, spontan sau la cerere, persoanelor aflate in pericol vital, pana la preluarea acestora de catre un echipaj de interventie specializat.
Echipajele medicale publice de urgenta, precum si echipajele de prim ajutor calificat, in cazuri deosebite, pot acorda asistenta de urgenta si in afara zonelor de responsabilitate, la solicitarea dispeceratelor de urgenta.
Dupa sosirea la spital, pacientul cu plaga injunghiata sau impuscata este evaluat la Unitatea de Primiri Urgente (UPU), unde medicii dispun efectuarea de investigatii multiple (imagistice, de laborator etc.). In functie de rezultatele acestora, pacientul este dus intr-o sectie de specialitate, putandu-se dispune, dupa caz, si efectuarea de interventii chirurgicale.
Mediafax