x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Patronul 'Chocolat', arestat preventiv

Patronul 'Chocolat', arestat preventiv

14 Noi 2015   •   08:50
Patronul 'Chocolat', arestat preventiv
Sursa foto: jinga80/Getty Images/iStockphoto

Tribunalul Bucureşti a admis cererea procurorilor DIICOT de arestare preventivă a lui Tudor Constantinescu, patronul lanţului de restaurante şi cafenele de lux "Chocolat", acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală în formă continuată şi instigare la fraudă informatică în formă continuată.

În acelaşi dosar, au fost arestate alte trei persoane - Mihail Moroşan şi Cristian Cucona (asociaţi şi administratori ai SC Solutions Center SRL Constanţa) şi Maria Mihaela Cartaş (contabil şef la firmele lui Tudor Constantinescu).

De asemenea, cinci persoane sunt cercetate sub control judiciar - Iulian Vespe (casieră), Pufu Aur Romero Cezarian (director laborator), Mihai Samson (manager pe toate locaţiile şi asociat cu Tudor Constantinescu în unele firme), Cristian Pismac (contabil), Cristian Nistor (manager local din Dorobanţi).

Procurorii susţin că, în perioada 2008 - 2015, Tudor Constantinescu a iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat şi alte persoane, specializat în fraudarea bugetului de stat prin omisiunea înregistrării şi evidenţierii în actele contabile a operaţiunilor comerciale desfăşurate şi a încasărilor realizate prin societăţile comerciale Choco Ateneu SRL, Choco Moşilor SRL, Coza Nostra Art SRL, Theobroma Consult SRL, Theoprod Art SRL, SC Solutions Center SRL, SC Global Interconsult SRL, SC Global Interfood SRL, SC Desert Prod SRL, SC Delices Cuisine SRL, SC CCT Innovation SRL, SC Maestro Prod Food SRL, pe care le controla direct sau prin interpuşi.

În acest scop, Tudor Constantinescu a procurat de la Mihail Moroşan şi Cristian Cucona un program informatic de contabilitate care permitea instalarea în casele de marcat şi care realiza o dublă evidenţă, una reală pentru vânzările realizate efectiv, şi una fictivă, pentru vânzările reduse în mod intenţionat şi fiscalizate, pe baza datelor privind vânzările nereale, diminuate.

De asemenea, s-a reţinut că, în perioada 2008 - 2015, Maria Mihaela Cartaş, în calitate de contabil-şef în cadrul societăţilor deţinute de Tudor Constantinescu, a colectat sumele de bani încasate din vânzările nedeclarate şi a întocmit evidenţele contabile în baza unor date nereale, modificate şi falsificate, privind vânzările realizate la punctele de lucru ale societăţilor menţionate.

Prejudiciul estimativ produs bugetului de stat este de 2,2 milioane lei (echivalentul a 512.000 euro).

Procurorii DIICOT au efectuat joi 43 de percheziţii la cluburi şi restaurante din Bucureşti, printre care Chocolat, Trattoria Il Calcio, Fratelli, Le Club.  

Agerpres

×
Subiecte în articol: Tudor Constantinescu Chocolat