x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Peste 400 de romani, fara pasapoarte

Peste 400 de romani, fara pasapoarte

de Magda Colgiu    |    02 Aug 2005   •   00:00

Mai mult de 20.000 de romani care muncesc in strainatate, legal sau la negru, si care se intorc in tara pentru vacanta de vara au la granita parte de mai multe surprize neplacute. In afara de cozile imense create la punctele de frontiera, unii dintre romani raman fara pasapoarte din cauza noilor prevederi legale legate de regimul frontierei intrate in vigoare la data de 1 august 2005. Politistii de frontiera de la granita de vest au ridicat ieri, in primele 12 ore de la intrarea in vigoare a noilor reglementari, peste 400 de pasapoarte de la cetatenii romani reintorsi in tara, dupa ce au depasit termenul legal de sedere in strainatate. Suspendarea dreptului de folosinta a pasaportului poate fi luata impotriva persoanei care a cersit in strainatate sau a fost returnata in baza acordurilor de readmisie incheiate de Romania cu alte state, precum si impotriva romanilor care au depasit nejustificat termenele de sedere in statele pe teritoriul carora au calatorit. (Magda Colgiu)

×
Subiecte în articol: observator