x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Pigmenţi specifici perioadei Renaşterii, în cenuşa tablourilor furate din Olanda

Pigmenţi specifici perioadei Renaşterii, în cenuşa tablourilor furate din Olanda

de Marina Constantinoiu    |    18 Iul 2013   •   18:03
Pigmenţi specifici perioadei Renaşterii, în cenuşa tablourilor furate din Olanda
Cenuşa din sobă, probă în ruşinosul dosar al furtului de la Rotterdam

Cenuşa care a fost găsită în locuinţa unuia dintre acuzaţii în dosarul spectaculosului furt de tablouri de la muzeul Kunsthal din Rotterdam conţine “fragmente tipice de picturi în ulei arse”, a precizat pentru agenţia France Presse directorului Muzeului Naţional de Istorie a României, Ernest Oberländer-Târnoveanu. “Am descoperit pigmenţi speciali pentru picturi, foarte scumpi, care nu mai sunt folosiţi din a doua jumătate a secolului al XX-lea”, a declarat directorul. El a precizat că pigmenţii identificaţi în cenuşă, pe bază de staniu, plumb şi zinc, erau utilizaţi încă din perioada Renaşterii, dar în prezent sunt interzişi, relatează AFP.

Conţinutul analizat
Analiza a dezvăluit că “rămăşiţele unuia sau ale mai multor tablouri, cu urme de vopsea albastră, galbenă şi roşie erau prezente în cenuşă, dar şi nişte cuie”. Directorul muzeului nu a dorit să precizeze dacă după părerea sa tablourile furate – printre care unul semnat de Picasso, două de Monet şi un Gauguin – au fost arse. “Acest lucru trebuie stabilit de către anchetatori”, a adăugat acesta.  Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT)  care are dosarul în studiu a precizat că “nicio concluzie nu poate fi trasă în privinţa sorţii pânzelor cu pricina, atât timp cât ancheta privind o eventuală distrugere a lor este în desfăşurare.

Trimişi în judecată
Procurorii DIICOT i-au trimis în judecată, la 15 iulie, pe Radu Dogaru, Eugen Darie, Alexandru Bitu, Olga Dogaru, Petre Condrat şi, în lipsă, pe Adrian Procop, în dosarul privind furtul celor şapte tablouri de la muzeul Kunsthal din Rotterdam, valoarea prejudiciului fiind estimată la 18 milioane de euro.

Procurorii DIICOT arată, în rechizitoriul trimis instanţei Judecătoriei Sectorului 3, că mama lui Radu Dogaru a declarat, la audieri, că a ars tablourile furate în soba locuinţei sale din comuna Carcaliu, judeţul Tulcea. Anterior, ea le îngropase în grădina unei case abandonate, apoi într-un cimitir.
Cei şase vor fi judecaţi începând din 13 august pentru acest caz, considerat a fi unul dintre cele mai grave cazuri de furt de tablouri din acest secol. Prejudiciul este estimat de Parchet la 18 milioane de euro.

Declaraţia
"După arestarea fiului meu, în ianuarie 2013, m-am speriat foarte tare, înţelegând că fapta comisă de ei este gravă, întrucât bunurile pe care le-au sustras au o valoare foarte mare. (...) Teama mea a fost accentuată şi de faptul că nu am mai putut să iau legătura deloc cu Radu, întrucât, având buletinul expirat, nu am putut să-l vizitez la arest, de asemenea, celălalt fiu al meu, Cosmin, este stabilit în Marea Britanie, iar soţul meu este în stare de deţinere la penitenciarul Tulcea", le-a spus Olga Dogaru procurorilor DIICOT.

Olga Dogaru a mai spus că, din dorinţa de a-şi proteja fiul, de a nu-i face rău lui şi pietenilor lui şi pentru că îi era frică, s-a hotărât să ardă tablourile, crezând că dacă "tablourile nu vor fi găsite niciodată, nu vor fi probe împotriva lor şi nu vor putea fi condamnaţi", au mai scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Astfel, la aproximativ patru zile după percheziţia făcută de anchetatori la 13 februarie, Olga Dogaru a hotărât să ardă tablourile.
Anchetatorii au ridicat urmele de cenuşă şi material rezultate în urma arderii din soba locuinţei Olgăi Dogaru, probe care au fost fost supuse unei constatări tehnico-ştiinţifice.

Ce au făcut anchetatorii
Potrivit raportului întocmit de Institutul Naţional de Criminalistică, Serviciul expertize fizico-chimice, consemnat în rechizitoriu, "în proba de cenuşă pusă la dispoziţie s-au evidenţiat şi separat urme cu aspect de pelicule de vopsea, pelicule de rugină, material de construcţie, material lemnos carbonizat, două fragmente lemnoase, foiţe de aluminiu, cuie, fibre textile, fire de păr etc. Din analiza chimică a cenuşii nu se poate determina natura materialelor care au condus, prin ardere, la obţinerea acesteia. Din analizele efectuate nu s-a putut stabili natura peliculelor cu aspect de vopsea".
 Astfel, pentru a stabili cu exactitate dacă tablourile au fost arse, anchetatorii au dispus efectuarea unei expertize la Muzeul Naţional de Istorie a României.

“Dacă se adevereşte că tablourile au fost arse, consider că este vorba despre o crimă monstruoasă, de un act de barbarie şi de o crimă contra umanităţii”, a declarat directorul Oberlander-Târnoveanu.

Furtul tablourilor s-a produs în mai puţin de 90 de secunde.



×
Subiecte în articol: tablouri olanda furt muzeu Kunsthal rotterdam