Numărul misiunilor de patrulare efectuate de polițiștii locali, în vederea menținerii ordinii publice, vor fi dublate începând de mâine, 18 aprilie. Acțiunea - ce vizează prevenirea faptelor antisociale în perioada Sărbătorilor Pascale - continuă seria de măsuri speciale începute de Florii, din dispoziția Primarului General al Capitalei, Sorin Oprescu.
La acțiunile privind menținerea ordinii publice în perioada Sărbătorilor Pascale vor participa polițiștii locali din cadrul serviciilor de Ordine Publică, Circulație, Intervenții, dar și efective din cadrul Patrulei Călare a Municipiului București. Misiunile – dispuse de Primarul General – vor viza combaterea faptelor antisociale atât în centrul Capitalei, cât și în apropierea marilor biserici.
Zona Patriarhiei, a Centrului Istoric și anumite zone cu potențial risc infracțional vor fi supravegheate atât de agenții locali cât și de sistemul de monitorizare video al Poliției Locale a Municipiului București. În noaptea de Înviere, echipajele P.L.M.B. vor asigura menținerea fluidizării traficului și prevenirea producerii unor evenimente care ar putea pune în pericol siguranța publică. Unitățile Patrulei Călare vor avea trasee speciale de patrulare în noaptea de Înviere – între marile biserici din București - iar în zilele următoare se vor afla în parcurile Capitalei, acolo unde vor avea loc acțiuni speciale pentru păstrarea siguranței publice și în vederea combaterii comerțului ambulant neautorizat.
De Florii, polițiștii locali au aplicat peste 20 de sancțiuni în decurs de numai o oră pentru mai multe persoane care, în ușa unor biserici, încercau să vândă ramuri de salcie. Pe Splaiul Unirii, două femei, de etnie rromă, au fost amendate și s-a luat măsura îndepărtării acestora din zonă fiindcă încercau să vândă crengile abia rupte dintr-o salcie de peste drum, chiar lângă preotul care împărțea ramurile sfințite. Pe Șoseaua Giurgiului și în parcul Herăstrău, mai multe persoane au fost sancționate după ce au fost surprinse în timp ce rupeau sălciile, cu intenția de a vinde ramurile. Acestea au fost amendate conform H.C.G.M.B. 304/2009, care reglementează protecția spațiilor verzi în Capitală. Alte persoane care vindeau ramuri de salcie în unele intersecții din Capitală au fost sancționate de agenții locali, totalul amenzilor fiind de 4.600 lei.
Acțiunea Poliției Locale a Municipiului București – care a început de Florii și se va finaliza după Sărbătorile Pascale - se derulează în colaborare cu celelalte instituții cu atribuții în asigurarea ordinii și liniștii publice. În tot acest timp, pentru sesizări sau reclamații, bucureștenii pot apela numărul Dispeceratului Poliției Locale a Municipiului București – 021/ 9752.