x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Unităţi călare şi patrule canine, folisite de Poliţia Locală pentru a asigura ordinea la meciul România - Ungaria

Unităţi călare şi patrule canine, folisite de Poliţia Locală pentru a asigura ordinea la meciul România - Ungaria

09 Oct 2014   •   17:08
Unităţi călare şi patrule canine, folisite de Poliţia Locală pentru a asigura ordinea la meciul România - Ungaria

Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (P.L.M.B.) va utiliza unităţi călare, patrule canine, echipaje de intervenţie şi efective din cadrul serviciilor de Ordine Publică şi Circulaţie la acţiunile de asigurare a ordinii publice în Bucureşti, cu ocazia meciului de fotbal dintre reprezentativele României şi Ungariei.

În principal, poliţiştii locali din cadrul P.L.M.B. vor acţiona alături de jandarmi, de forţele Poliţiei Naţionale, dar şi alături de alte structuri de ordine şi siguranţă publică pentru prevenirea săvârşirii unor fapte antisociale pe teritoriul Bucureştiului.

Zonele considerate de risc vor fi atent monitorizate, în special prin sistemul de supraveghere video al dispeceratului Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti. Supravegherea video va permite, astfel, o reacţie rapidă în cazul oricărui gen de incidente.

24 de unităţi din cadrul Patrulei Călare a Municipiului Bucureşti vor fi în alertă, începând de vineri, iar 12 dintre acestea vor acţiona, sâmbătă, pentru menţinerea ordinii publice în zona Naţional Arena. Călăreţii vor patrula în imediata apropiere a stadionului, acolo unde şi efectivele serviciului de Ordine Publică vor avea misiuni similare.

Peste 50 de agenţi locali specializați în ordine publică vor avea misiunea de a monitoriza și de a asigura siguranţa cetăţenilor în zona stadionului, iar un efectiv al P.L.M.B. va contribui, alături de jandarmi, la menţinerea ordinii publice în Centrul Istoric al Capitalei.

Agenţii locali vor fi sprijiniţi de 10 unităţi canine care vor acţiona strict în centrul Bucureștiului. Totodată, un detaşament al Serviciului Intervenţii va fi prezent tot în zona centrului Capitalei, alături de celelalte forţe de ordine publică.

Aproximativ 30 de poliţişti locali din cadrul Serviciului Circulaţie vor asigura, sâmbătă, fluidizarea traficului în Capitală. Echipajele rutiere ale P.L.M.B. vor contribui atât la menţinerea fluenţei traficului pe traseele de deplasare ale suporterilor români şi străini, cât şi la asigurarea măsurilor de restricţionare a circulaţiei în zona Naţional Arena.





























.
PRIMARIA MUNICIPIULUI BUCURESTI
POLITIA LOCALA
DIRECTIA GENERALA DE POLITIE LOCALA
SI CONTROL





COMUNICAT

Unități călare, patrule canine, echipaje de intervenție, efective din cadrul serviciilor de Ordine Publică și Circulație – acestea sunt forțele Poliției Locale a Municipiului București care vor participa, alături de Jandarmeria Capitalei, la acțiunile de asigurare a ordinii publice în București, cu ocazia meciului de fotbal dintre reprezentativele României și Ungariei.

Poliția Locală a Municipiului București va desfășura, la sfârșitul acestei săptămâni, o serie de acțiuni care vor viza asigurarea ordinii publice, în Capitală, cu ocazia meciului de fotbal dintre România și Ungaria. În principal, polițiștii locali din cadrul P.L.M.B. vor acționa alături de jandarmi, de forțele Poliției Naționale, dar și alături de alte structuri de ordine și siguranță publică pentru prevenirea săvârșirii unor fapte antisociale pe teritoriul Bucureștiului.

Zonele considerate de risc vor fi atent monitorizate, în special prin sistemul de supraveghere video al dispeceratului Poliției Locale a Municipiului București. Supravegherea video va permite, astfel, o reacție rapidă în cazul oricărui gen de incidente.
24 de unități din cadrul Patrulei Călare a Municipiului București vor fi în alertă, începând de vineri, iar 12 dintre acestea vor acționa, sâmbătă, pentru menținerea ordinii publice în zona Național Arena. Călăreții vor patrula în imediata apropiere a stadionului, acolo unde și efectivele serviciului de Ordine Publică vor avea misiuni similare.
Peste 50 de agenți locali specializați în ordine publică vor avea misiunea de a monitoriza și de a asigura siguranța cetățenilor în zona stadionului național, iar un efectiv al P.L.M.B. va contribui, alături de jandarmi, la menținerea ordinii publice în Centrul Istoric al Capitalei. Agenții locali vor fi sprijiniți de 10 unități canine care vor acționa strict în centrul Bucureștiului. Totodată, un detașament al Serviciului Intervenții va fi prezent tot în zona centrului Capitalei, alături de celelalte forțe de ordine publică.
Aproximativ 30 de polițiști locali din cadrul Serviciului Circulație vor asigura, sâmbătă, fluidizarea traficului în Capitală. Echipajele rutiere ale P.L.M.B. vor contribui atât la menținerea fluenței traficului pe traseele de deplasare ale suporterilor români și străini, cât și la asigurarea măsurilor de restricționare a circulației în zona Național Arena. 

×