Circa 5.000 de poliţişti vor picheta astăzi sediul Ministerului de Interne (MAI), nemulţumiţi de faptul că statul nu le-a mai alocat banii necesari achitării chiriei.
După ce a anunţat cu mare tam-tam scoaterea la concurs a peste 1.000 de posturi de poliţişti, ministrul Nica le-a retras în preajma examenului, din lipsă de fonduri. Acelaşi lucru s-a întâmplat indirect şi cu cei 700 de elevi ai Şcolii de Poliţiei "Vasile Lascăr" din Câmpina, care după alsolvire, în loc să-şi câştige propriul ban, au mai rămas câteva luni într-o perioadă de practică. Neplătită, fireşte! Nici cei peste 10.000 de poliţişti afiliaţi la Sindicatul Poliţiştilor şi Vameşilor Pro Lex nu par să fie împăcaţi cu "tratamentul" aplicat la locul de muncă.
Ei au ameninţat astăzi cu proteste chiar în faţa MAI, nemulţumiţi de fondurile alocate sectorului şi de faptul că aproximativ 12.000 de poliţişti nu şi-au primit chiria pentru următoarele luni. Vasile Lincu, preşedinte Pro Lex, a declarat că la nivelul Poliţiei Române sunt 12.000 de oameni care nu-şi vor mai primi banii pentru chirie, dintre care jumătate se află numai în Bucureşti. "Paradoxal, Ministerul de Interne preciază că sunt bani pentru sporul de 50% din salariu pentru lucrări deosebite, excepţionale. Numai în IGPR sunt 900 de persoane, majoritatea şefi, care primesc acest spor".
POSTURI REDUSE LA INTERNE
Potrivit unor surse din cadrul Ministerului de Interne, în această structură vor fi reduse 1.200 de posturicele mai multe la Arhivele Naţionale, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi Institutul Naţional de Administraţie. Reor-ganizarea MAI prevede comasarea Institutului Naţional de Administraţie cu Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, a Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat cu Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale şi a Institutului Naţional pentru Evidenţa Persoanelor cu Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor.
Citește pe Antena3.ro