x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Premiat de Microsoft

Premiat de Microsoft

de Cristinel C. Popa    |    20 Iul 2008   •   00:00
Premiat de Microsoft

Într-un moment în care, pe alocuri, pe bună dreptate, învăţămîntul românesc este blamat pentru rezultatele generale slabe, un tînăr român se întoarce încărcat de glorie de la o prestigioasă întrecere.

Într-un moment în care, pe alocuri, pe bună dreptate, învăţămîntul românesc este blamat pentru rezultatele generale slabe, un tînăr român se întoarce încărcat de glorie de la o prestigioasă întrecere.

 
Cosmin Viorel Ilie, student în anul I la Masteratul de Contabilitate şi Informatică de Gestiune la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii "Al.I. Cuza" din Iaşi, s-a clasat pe locul al doilea la cea de-a şaptea ediţie a concursului Imagine Cup, categoria IT, organizat de Microsoft, în colaborare cu UNESCO. Competiţia mondială este considerată una dintre cele mai importante în domeniul academic, prin numărul foarte mare de studenţi participanţi şi temele abordate, care în acest an a vizat încălzirea globală. 

La concurs, care s-a desfăşurat recent la Paris, s-au înscris peste 200.000 de studenţi din 100 de ţări, dintre care s-au ales 500 de semifinalişti, apoi şase finalişti. Imagine Cup este cea mai populară, dar şi importantă competiţie internaţională pentru studenţii pasionaţi de tehnologie, proiectată pentru a inspira şi evidenţia excelenţa în IT. Concursul cîştigat de Ilie, IT Challenge, face parte din Imagine Cup. Compania Microsoft a pus la dispoziţia competitorilor tot ce era necesar: "E cel mai mare şi important concurs IT pe partea universitară. Din ce am realizat noi acolo ar putea ieşi o chestie fără de care în viitor nu am putea trăi. Lucrul efectiv constă în managementul unei structuri informatice, alături de crearea şi întreţinerea ei". Concret, el a proiectat infrastructura unei reţele la nivel global pentru culegerea şi monitorizarea datelor atmosferice care influenţează încălzirea globală în marile aglomerări urbane ale lumii. Şi l-a făcut funcţional, ce-i drept, la o scară redusă, şi capabil să-şi continue activitatea în orice condiţii.

 
JURIU PRESTIGIOS. Totul a început în septembrie 2007, cu înscrierea participanţilor, a urmat prima etapă – un test-grilă cu 30 de întrebări, ce trebuia rezolvate într-o oră, în urma căruia au rămas în luptă doar cîteva sute de studenţi. A venit apoi faza a doua, în care concurenţii a trebuit să realizeze un proiect, apoi ultima, care a durat doar o zi, timp în care cei şase studenţi ajunşi "în finală" au lucrat pentru transformarea în realitate a proiectului. În etapa a treia, acest proiect trebuia pus în practică pe parcursul a 24 de ore. Fiecăruia dintre cei şase finalişti – doi români, un francez, doi chinezi şi un brazilian – ni s-a pus cîte un laborator la dispoziţie. Am muncit o zi şi o noapte, fără să dorm, avînd la dispoziţie doar cafea şi suc energizant şi am reuşit", spune Cosmin Ilie. Proiectul său a fost recompensat cu locul doi, însă bucuria şi mîndria studentului român au fost uriaşe.

Din juriu au făcut parte personalităţi importante în domeniul IT: consilierul preşedintelui SUA în probleme de securitate informatică, care este şi membru în boardul NASA, dar şi preşedintele unei companii americane de consultanţă. Ieşeanul a ieşit pe locul doi, primul fiind un francez, care a folosit în proiectul său tehnologii verzi, consumatoare de puţină enegie, des întîlnite în Occident şi foarte rare la noi.

 
4.000 DE DOLARI. Premiul este valoros pentru Cosmin, care spune că este primul lucru care va conta în CV-ul său. "Am fost al doilea într-un concurs mondial organizat de Microsoft. A fost interesantă transformarea, am plecat de aici, unde lumea nu se uită prea mult la tine, într-un loc unde eşti printre cei mai buni ai lumii şi poţi să dovedeşti ceea ce ştii." Cosmin a cîştigat 4.000 de dolari pe care îi va cheltui pentru o călătorie în Japonia. A sărbătorit evenimentul cumpărînd pentru prieteni o sticlă de Jack Daniels. Microsoft s-a ocupat de cazare (la un hotel de cinci stele), masă la Paris, unde au făcut şi un tur al oraşului, s-a plimbat cu vaporaşul pe Sena. Cu toţii au semnat la început un contract prin care cedau drepturile operelor lor companiei Microsoft.

 
EFORTUL. Tînărul este din Tecuci şi, după cum spune, provine dintr-o familie modestă. "Am citit doi metri de cărţi pentru aceasta. Am muncit enorm ca să mă pregătesc pentru finală. O lună întreagă am stat în facultate şi testam diferite scenarii, veneam dimineaţa şi plecam seara. La un moment dat, portarul chiar m-a întrebat, văzîndu-mă acolo în plină noapte, de ce am venit să fur. A fost un sacrificiu, şi munceam şi seara la o firmă, dar nimic nu poţi face fără multă muncă." Cosmin a luat licenţa cu 10, dar nu a fost neapărat un student de notă maximă. El spune că îi datorează mult din pregătirea sa profesorului Vali Greavu, şi el un fost cîştigător al premiului doi la acelaşi concurs. Recunoaşte însă că a devenit mai pasionat de ceea ce face după ce a avut un şoc în privinţa încercării de a se angaja: "Căutînd un job, toţi mă întrebau de experienţă. Şi de unde experienţă cînd abia terminasem facultatea?". Acum însă nu-şi mai face probleme – există oferte bune şi ar putea să o aleagă pe oricare, dar se mai gîndeşte.

 

Perseverenţă

Cosmin povesteşte că a devenit pasionat de IT doar acum trei ani şi că la succesul său au contribuit mai mulţi factori. Mai întîi, faptul că provine dintr-o familie simplă, din Tecuci, l-a stimulat să-şi dorească să realizeze mai mult în viaţă. Acum este mirat de faptul că nu-i calcă pe urme şi alţi studenţi: "Poate că nu ştiu că pot ajunge departe, dar că mai întîi trebuie să încerce. Nimeni n-a crezut că eu voi putea cîştiga un asemenea premiu, dar am dovedit că se poate reuşi".

×
Subiecte în articol: observator Microsoft