x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Presiuni asupra justiţiei vs libertatea de exprimare

Presiuni asupra justiţiei vs libertatea de exprimare

03 Dec 2014   •   20:12
Presiuni asupra justiţiei vs libertatea de exprimare
Sursa foto: MIHAI POZIUMSCHI/Agerpres
Legea de abrogare a Articolului 276 din Codul Penal a fost promulgată
Legea de abrogare a Articolului 276 din Codul Penal privind presiunile asupra justiţiei a fost promulgată ieri de preşedintele în exerciţiu, Traian Băsescu, după ce, anterior, şeful statului a retrimis-o la Parlament pentru reexaminare şi a atacat-o la Curtea Constituţională. Articolul abrogat prevedea că ”fapta persoanei care, pe durata unei proceduri judiciare în curs, face declaraţii publice nereale referitoare la săvârşirea de către judecător sau de organele de urmărire penală, a unei infracţiuni sau a unei abateri disciplinare grave legate de instrumentarea respectivei cauze, în scopul de a influenţa sau intimida, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 1 an sau cu amendă”.

Legea pentru abrogarea articolului 276 din Codul Penal a fost iniţiată de PNL. “Dată fiind formularea acestui articol, declaraţiile oricărei persoane, cu atât mai mult cele apărute în mass-media, ar putea fi interpretate în orice moment ca fiind o presiune la adresa unui judecător sau a unui alt organ de urmărire penală. Acest fapt nu face decât să creeze posibilitatea pronunţării unor soluţii arbitrare care să aducă atingere libertăţii de exprimare. Dispoziţia este de natură să îngrădească libertatea de exprimare, instituind sancţiuni pentru o serie de fapte care fac parte din demersurile jurnalistice uzuale. Rolul mass-media este acela de a culege informaţii şi de a realiza cercetări în orice domeniu şi de a transmite ulterior aceste informaţii publicului”, se arăta în expunerea de motive a proiectului de lege. “PNL susţine abrogarea art. 276 din Codul Penal. Acest gest vine firesc în apărarea drepturilor constituţioanle şi democratice de care trebuie să beneficieze orice cetăţean român, dreptul la expresie, la critică, la opinie şi la observaţii, fiind una dintre cele mai importante ale societăţii româneşti de după 1989”, a explicat şI liderul deputaţilor PNL, George Scutaru.

Actul normativ a fost adoptat de Parlament în luna februarie a acestui an, însă Traian Băsescu a cerut forului legislativ, pe 18 martie, reexaminarea legii trimise spre promulgare pe motiv că abrogarea articolului "ar putea afecta bunul mers al justiţiei". Ulterior, în luna septembrie, cele două Camere ale Parlamentului au respins, în şedinţe separate de plen, cererea de reexaminare a şefului statului, adoptând din nou legea în cauză.
În aceste condiţii, la începutul lunii octombrie, preşedintele Traian Băsescu a atacat la Curtea Constituţională legea de abrogare a articolului 276 din Codul Penal. “Din păcate, Parlamentul şi-a menţinut poziţia, pentru că eu am trimis o dată la Parlament legea, propunând să nu se abroge acest articol. Parlamentul, Guvernul de asemenea a încuviinţat abrogarea acestui articol, atac legea aşa cum ea a fost votată de Parlament cu acceptul Guvernului, o atac la Curtea Conbstituţională. Motivul fundamental pentru care o atac este legat de independenţa justiţiei”, afirma Băsescu în sesizarea către Curtea Constituţională. El îşi exprima speranţa ca la CCR să aibă câştig de cauză.”Atac propunerea legislativă de abrogare la CC în speranţa că acolo voi avea câştig de cauză dacă nu am avut în relaţia cu Guvernul care susţine abrogarea articolului în numele unei iluzorii libertăţi de exprimare. Libertatea de exprimare are limitele ei până când afectează dreptul tău la imagine, dreptul tău la o viaţă decentă şi nesupusă oprobiului public doar pentru că cineva are interes să murdărească imaginea unui magistrat”, a arătat şeful statului. Acum o lună, CCR a respins sesizarea făcută de preşedintele Traian Băsescu, iar abrogarea articolului 276 din Codul Penal a rămas valabilă.

×