x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Primăvara vine după 20 martie

Primăvara vine după 20 martie

05 Mar 2010   •   00:00

Directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu, a declarat, vineri, la Târgu Mureş, unde a participat la inaugurarea primului centru local de meteorologie din ţară, că primăvara va veni după 20 martie.

Directorul ANM a spus că meteorologii ştiau, încă din urmă cu zece zile, de "episodul de iarnă" din prezent şi a prognozat că va mai urma unul, după care va veni primăvara.

"Avem o săptămână de iarnă, adică mâine (sâmbătă - n.r.) se termină atenţionarea, duminică e pauză, dar pe data de 10 intră al doilea ciclon, se vede format acolo. De joi încolo, începe să se încălzească", a spus Ion Sandu.

Potrivit acestuia, până în 20 martie vremea va continua să fie schimbătoare, alternând episoadele de iarnă cu o oarecare încălzire.

Mediafax

×
Subiecte în articol: meteo