x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Racla cu moaștele Sf. Parascheva a fost scoasă din Mitropolie. Urmează pelerinajul

Racla cu moaștele Sf. Parascheva a fost scoasă din Mitropolie. Urmează pelerinajul

08 Oct 2021   •   08:40
Racla cu moaștele Sf. Parascheva a fost scoasă din Mitropolie. Urmează pelerinajul

Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scoasă, vineri dimineața, din Catedrala Mitropolitană de la Iași și așezată pe baldachinul special amenajat de o familie din București, care aduce flori Sfintei de 18 ani.

Baldachinul a fost împodobit pentru al 18-lea an la rând de familia Bulat-Buștei.

Pentru prima dată, Maria Bulat-Buștei a adus-o și pe fiica sa la împodobirea baldachinului, pe Victoria Maria Paraschiva, care a spus că a venit să o roage pe Sfântă să îi dea un frățior.

„Am venit cu mami să punem florile pentru Sfânta Parascheva. O rog mult să îmi aducă un frățior, ca să mă joc cu el mereu, mereu”, a spus fetița în vârstă de 4 ani jumătate.

Maria Bulat-Buștei a spus că nu și-ar imagina un an în care să nu fie prezentă la Sărbătoarea Sfintei Parascheva de la Iași.

„Ne rugăm să fim sănătoși. Atâta timp cât putem, să venim să îi aducem flori Sfintei. Ne-am organizat ușor. Sunt foarte mulți voluntari, de la an la an sunt mai mulți. Sfânta este foarte ajutătoare. Faptul că suntem sănătoși, că avem liniște în familie, că suntem uniți, că putem reveni în fiecare an, am un copil minunat, sănătos... ce minune mai mare să aștept”, spune Maria Bulat-Buștei.

Familia de la București spune că în fiecare an alege flori rezistente, pentru că sărbătoarea de la Iași se întinde pe mai multe zile. Anul acesta, aranjamentul din flori albe, galbene și portocalii poartă numele de „Toamnă Veselă”.

Reprezentanții Mitropoliei Moldovei și Bucovinei spun că sunt pregătiți să organizeze Hramul de Sf. Parascheva în cele mai bune condiții, dată fiind situația epidemiologică.

 

(sursa: Mediafax)

×