x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Rafila, asigurări că antiviralele vor fi distribuite în toate farmaciile

Rafila, asigurări că antiviralele vor fi distribuite în toate farmaciile

de Redacția Jurnalul    |    06 Ian 2023   •   14:24
Rafila, asigurări că antiviralele vor fi distribuite în toate farmaciile
Sursa foto: Lucian Alecu

Alexandru Rafila dă asigurări că antiviralele vor fi distribuite în toate farmaciile și atrage atenția farmaciilor să le elibereze exclusiv pe bază de rețetă: „comparativ cu decembrie, cantitățile de Oseltamivir au crescut de 10 ori”.

Rafila a anunțat, vineri, că a fost găsită calea pentru a asigura aprovizionarea spitalelor care tratează pacienții cu gripă.

„În această perioadă trebuie să furnizăm medicamente, dar ele trebuie eliberate pe bază de prescripție, dacă ne referim la antivirale și la antibiotice, exclusiv pe bază de prescripție. (...) Reiterăm acest lucru farmaciilor, să nu elibereze decât pe bază de prescripție. Scopul este să tratezi, nu să stochezi astfel de medicamente și utilizarea lor în afara prescripției poate să fie periculoasă sau chiar contraindicată, mai ales dacă ne referim la antibiotice în cazul infecțiilor virale. Antibioticele nu sunt utilizate ca să scadă febra sau să trateze infecții virale, nu se dau decât în cazul infecțiilor bacteriene dacă acest lucru este constatat de către medic”, a declarat Rafila.

Ministrul a anunțat, de asemenea, că există soluție astfel încât spitalele să poată să beneficieze de antivirale.

„Știu 5 sau 6 mari distribuitori care au preluat importante cantități de Oseltamivir tocmai ca să le distribuie în farmacii în această perioadă. Comparativ cu luna decembrie, cantitățile de Oseltamivir au crescut de 10 ori, cantitățile care sunt distribuite în farmacii, deci o cantitate foarte mare. Nu cred că vom avea probleme în următoarea perioadă, ele vor fi la dispoziția celor care au nevoie”, a informat ministrul.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: rafila antivirale