x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Răfuială cu şeful Guvernului pe Legea pensiilor

Răfuială cu şeful Guvernului pe Legea pensiilor

de Aniela Nine    |    20 Apr 2010   •   00:00
Răfuială cu şeful Guvernului pe Legea pensiilor
Sursa foto: Dan Marinescu/Jurnalul National

Opoziţia a folosit prezenţa premierului Emil Boc în plenul Senatului pentru a-i arunca în faţă tot ceea ce nu le e pe plac în legea pensiilor. Cum nici Boc nu a ratat să acuze foştii guvernanţi, întâlnirea s-a transformat într-o răfuială generală.



PSD şi PNL au primit ceea ce ceruseră cu o zi înainte: prezenţa lui Emil Boc în Senat la dezbaterea legii pensiilor, pentru a-i lămuri exact care este punctul de vedere al Executivului. Boc le-a explicat senatorilor că, dacă nu acceptă legea pensiilor în forma Guvernului şi, prin urmare, recalcularea pensiilor speciale, pe termen mediu şi lung bugetul nu va mai putea asigura plata pensiilor.

Boc a susţinut că actualmente, în afară de cele aproape 200.000 de pensii militare, există alte 8.324 de pensii speciale pentru plata cărora bugetul direcţionează lunar aproape 120 de milioane de euro. În replică, liberalii i-au reproşat lui Boc că nesustenabilitatea sistemului de pensii vine de la dezechilibrul creat prin "apariţia" a 1 milion de şomeri în guvernarea PD-L, şi nu de la pensiile speciale.

"Dacă aş fi luat măsuri anticriză şi aţi fi creat 1 milion de locuri de muncă, atunci aţi fi avut 24 de miliarde de lei venituri la buget şi nu ar fi fost dezechilibre", a susţinut Dan Radu Ruşanu.

Reacţia premierului a fost de a arunca pisica înapoi la guvernarea liberală, acuzând-o că "a păpat" cele trei miliarde din rezerva bugetară şi banii din privatizarea BCR şi a acoperit cu ei deficitul în loc să-i folosească pentru investiţii, motiv pentru care a fost nevoie să se ia acum împrumutul de la FMI.

Răspunsul liberal a fost vehement, deşi după ce Boc părăsise sala de şedinţe, premierul foloseşte unealta defăimării şi demagogiei şi spune minciuni sfruntate, adevărul e că era mai ieftin să foloseşti banii din trezorerie pentru deficit decât să iei din piaţă la dobânzi mari. La corul de acuze liberale s-a adăugat şi PSD, care a criticat neconstituţionalitatea legii. La finalul zilei de lucru, senatorii reuşiseră dezbaterea câtorva amendamente, discuţiile continuând miercuri.

×
Subiecte în articol: observator