Fostul director al NSA şi CIA Michael Hayden a declarat azi la Bucureşti, că SUA fură informaţii pentru a asigura securitatea cetăţenilor săi, nu pentru a-i îmbogăţi, aşa cum face Beijingul.
Într-un discurs susţinut la BNR, generalul Hayden a declarat că sunt trei categorii de "păcătoşi" în spaţiul cibernetic: statele, grupările infracţionale şi anarhiştii.
Statele sunt "foarte bune la asta. Al meu este. Am fost director al NSA şi, din motive de strângere de informaţii şi împotriva unor ţinte legitime, am furat informaţii de la alte state. Asta nu ne pune pe picior de egalitate cu chinezii. Şi chinezii fură lucruri. Şi noi, americanii, furăm. Dar o facem pentru a asigura securitatea cetăţenilor noştri, nu o facem pentru a-i îmbogăţi pe cetăţenii noştri. Şi asta este diferenţa dintre noi şi chinezi", a spus Hayden, la dezbaterea "Intelligence and Cyber Security".
Cea de-a doua categorie sunt "grupările infracţionale", destul de întâlnite în fostul spaţiu sovietic. Sunt formate dintr-o mulţime de "oameni talentaţi, care lucrează pentru orice îi plăteşte, pentru a fura lucruri sau pentru a distruge reţele în numele altor persoane".
Al treilea grup este format din anarhişti şi activişti, precum Guccifer, care "nu o fac pentru profit, ci o fac pur şi simplu".
În opinia sa, cel mai periculos este cel de-al treilea grup.
"Statele trebuie să fie responsabile pentru acţiunile lor. Trebuie să fie atente, pentru că acţiunile lor au consecinţe. Grupările au mai puţin control, dar, în definitiv, sunt nişte paraziţi. Trăiesc pe spinarea altora. Nu găsesc vreun exemplu de parazit care să poată supravieţui după ce îşi distruge «gazda». Sunt răi, dar nu sunt o catrastrofă", a spus generalul american.
Acesta se declară mai îngrijorat de acest grup, format din persoane care au "20 şi ceva de ani, (stau) în pijamale şi papuci de casă, trăiesc încă la mama, în subsol, şi care pot fi supărate pe lume, care au nevoi pe care eu şi voi poate nu le înţelegem şi, cu siguranţă, nu le putem îndeplini". Michael Hayden susţine că aceşti tineri pot deveni foarte periculoşi dacă vor achiziţiona capabilităţi pe care în prezent doar statele şi grupările infracţionale le au.