x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Record de căldură pe glob în luna iunie

Record de căldură pe glob în luna iunie

16 Iul 2010   •   00:00

Luna iunie a marcat un record de căldură, potrivit graficelor existente, iar temperatura medie din aprilie-iunie a avut cea mai ridicată valoare înregistrată până în prezent, potrivit măsurătorilor Agenţiei Oceanice şi Atmosferice Americane (NOAA), potrivit Mediafax.



În perioada ianuarie-iunie, temperatura medie la suprafaţa Terrei nu a mai  fost niciodată atât de ridicată, cu excepţia anului 2007, un an cu temperaturi record.

Centrul de date climatice naţionale al NOAA (National National Oceanic and Atmospheric Administration) realizează o analiză lunară a temperaturilor, bazată pe informaţii care datează din 1880.

Temperatura medie de la suprafaţa globului în luna iunie a fost de de 16,2 grade Celsius, cu 0,68 grade deasupra mediei secolului al XX-lea, de 15,5 grade.

Pământul a avut temperaturi peste medie în ultimele luni, fiind deosebit de cald în Peru, în centrul şi estul Statelor Unite, precum şi în estul şi vestul Asiei, precizează NOAA.

Alte părţi de pe glob au înregistrat dimpotrivă temperaturi mai scăzute decât cele normale în iunie, printre care Scandinavia, sudul Chinei şi nord-vestul Statelor Unite.

Potrivit centrului climatic din Beijing, Mongolia interioară, provinciile Heilongjiang şi Jilin au înregistrat în luna iunie cele mai ridicate temperaturi de la începerea măsurătorilor naţionale, în 1951. Din contră, luna iunie a fost cea mai rece înregistrată vreodată în provincia Guizhou.

Biroul meteorologic spaniol a anunţat că temperatura medie în ţară a fost în iunie cea mai scăzută după 1997.

Temperatura la suprafaţa oceanelor s-a situat în iunie cu 0,54 grade Celsius peste media secolului al XX-lea (16,4 grade). Aceasta a fost a patra cea mai caldă lună iunie înregistrată după 1880. Temperaturile au fost cele mai ridicate în Atlantic.

Temperatura la suprafaţa solului în iunie 2010 a fost cu 1,07 grade peste media celei din lunile iunie ale secolului trecut, care a fost de 13,3 grade Celsius. Această temperatură este cea mai mare înregistrată până în prezent.

×
Subiecte în articol: meteo