x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Restricţii rutiere de Ziua Imnului Naţional

Restricţii rutiere de Ziua Imnului Naţional

de Mara Raducanu    |    29 Iul 2010   •   00:00

Traficul rutier va fi restricţionat astăzi pe mai multe secţiuni de pe Calea Victoriei din Capitală, pe durata ceremoniei organizate în Piaţa Tricolorului din faţa Palatului Cercului Militar Naţional, cu ocazia Zilei Imnului Naţional.
Potrivit avizului Comisiei Tehnice de Circulaţie din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, ceremonia militară are loc între orele 9:30 şi 11:00.
Astfel, în intervalul menţionat se va restricţiona traficul rutier pe banda I de circulaţie de pe Calea Victoriei, între Strada Matei Millo şi Bulevardul Regina Maria, şi pe Strada Constantin Mille, între Calea Victoriei şi Strada Ion Brezoianu. Pentru intonarea Imnului Naţional al României, în intervalul 10:20-11:00 se va întrerupe traficul rutier aproximativ zece minute pe Calea Victoriei, între Strada Ion Câmpineanu şi Bulevardul Regina Elisabeta şi pe Bulevardul Regina Elisabeta, între Strada Academiei şi Strada Ion Brezoianu. Brigada Rutieră le recomandă conducătorilor auto, drept rută ocolitoare, Piaţa Victoriei - Bulevardul Lascăr Catargiu - Bulevardul Gheorghe Magheru.

×
Subiecte în articol: trafic