x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Rezoluție ONU prin care se cere tragerea la răspundere a Israelului pentru posibile crime de război

Rezoluție ONU prin care se cere tragerea la răspundere a Israelului pentru posibile crime de război

de Redacția Jurnalul    |    05 Apr 2024   •   16:45
Rezoluție ONU prin care se cere tragerea la răspundere a Israelului pentru posibile crime de război

Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU a adoptat vineri o rezoluție prin care cere ca Israelul să fie tras la răspundere pentru posibile crime de război și posibile crime împotriva umanității. Este vorba despre situația din Gaza. Israelul a respins rezoluția considerând-o un „text denaturat”.

28 de țări au votat pentru, 13 s-au abținut și șase s-au opus rezoluției, inclusiv SUA și Germania, potrivit Reuters. Adoptarea a determinat mai mulți reprezentanți în Consiliu să aplaude. Rezoluția a subliniat „necesitatea de a asigura răspunderea pentru toate încălcările dreptului internațional umanitar și ale dreptului internațional al drepturilor omului”.

De asemenea, inițiatorii și-au exprimat „îngrijorarea profundă față de rapoartele privind încălcările grave ale drepturilor omului și încălcările grave ale dreptului internațional umanitar, inclusiv despre posibile crime de război și crime împotriva umanității din Teritoriul Palestinian Ocupat”.

Meirav Eilon Shahar, reprezentanta Israelului la ONU, a acuzat Consiliul că „a abandonat de mult timp poporul israelian și a apărat demult timp Hamas”.

„Conform rezoluției în fața dumneavoastră astăzi, Israelul nu are dreptul de a-și proteja poporul, în timp ce Hamas are tot dreptul de a ucide și tortura israelieni nevinovați. Un vot Da este un vot pentru Hamas”, a spus Meirav Eilon Shahar înainte de vot.

Americanii au votat împotriva rezoluției, deoarece documentul nu conține o condamnare specifică a Hamas pentru atacurile din 7 octombrie și nici „o referire la natura teroristă a acelor acțiuni”.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: rezoluţie ONU Israel