Autoritatile noastre se bat pe burta, pe la dineuri si taieri de moturi, cu mai-marii lumii. Romania plateste cu milioane de dolari o armata de oameni pentru imagine si brand. Cu toate acestea, poza lui Basescu insoteste stiri unguresti cu orbi napastuiti, Reuters ne baga-n URSS, CNN ne asaza pe langa Irak, iar Fox News il face presedinte pe Nastase.
Marea mutilare
|
RAPIDITATE. Poza sefului statului ilustra un text despre problemele generate nevazatorilor de bancomatele OTP. Dupa mail-ul primit de la Jurnalul National, administratorii site-ului au schimbat fotografia (medalion)
|
Autoritatile romane se bat degeaba pe burta cu marimile lumii si platesc de pomana milioane de dolari pentru a-si face imagine lor si tarii brand.
Imaginea presedintelui Romaniei, Traian Basescu, a fost folosita de un site de informatii unguresc, www.origo.hu, pentru a ilustra o stire despre necazurile orbilor in economia de piata. Informatia privind procesul intentat Grupului bancar ungar OTP de un nevazator, pe motiv ca bancomatele nu pot fi utilizate si in Braille, a fost insotita de o fotografie care-l prezinta pe Traian Basescu in fata unui bancomat BRD, imediat dupa ce a extras primii lei grei.
NO NAME. In textul publicat nu se face vreo referire nici cu privire la identitatea zambitorului personaj din fotografie (fapt care ar putea denota o slaba notorietate a sefului statului in tara vecina si prietena), nici la contextul sau motivatia prezentei sale pe site-ul respectiv. Jurnalul National i-a contactat pe administratorii www.origo.hu, solicitandu-le colegial sa explice ratiunile folosirii imaginii presedintelui Romaniei pe post de imagine vie a necazurilor nevazatorilor din Ungaria in relatia lor cu o banca ungureasca.
COLECTII. In cateva ore, editorul Petho András ne-a informat, prin mail, ca a fost vorba despre o eroare corectata intre timp (n.r. - noua ilustratie este un bancomat OTP fara nici o persoana alaturi) si ca imaginea respectiva provine "probabil" de la EPA photo agency. Pentru amatorii de imagini atat cu presedintele Basescu, cat si cu premierul Tariceanu sau guvernatorul Isarescu, site-urile institutiilor publice romanesti gazduiesc ample colectii foto de demnitari accesand bancomatele in momentul lansarii leului greu (
Click aici -
prim-ministru
respectiv
presedinte)
LA NOI. Grupul OTP este prezent pe piata bancara romaneasca dupa ce a achizitionat pachetul majoritar de actiuni al RoBank. De asemenea, banca ungara se numara printre cei sapte ofertanti selectati de autoritatile de la Bucuresti in vederea negocierilor privind procesul de privatizare a CEC.
REUTERS NE BAGA CU DE-A SILA IN FOSTA URSS
|
O fosta republica sovietica. Asa este descrisa Romania intr-un comentariu al presei straine, care a reusit astfel o asimilare ce nu le-a fost la indemana fostilor lideri ai "Imperiului de la Rasarit". Problema este insa cu atat mai delicata in conditiile in care sursa acestui comentariu este faimoasa Agentie Reuters, ale carei materiale sunt preluate si publicate ca atare in intreaga lume. Versiunea in limba engleza a stirii Reuters parca-parca mai lasa loc de interpretare.
"Romania si SUA au semnat marti un acord ce permite amplasarea de baze americane pe teritoriul tarii care a facut parte din fostul bloc sovietic", se arata in corespondenta transmisa de la Bucuresti. In schimb, varianta in limba franceza indica, dincolo de orice dubiu, ca Romania nu a facut parte din zona de influenta a fostei URSS, din asa-zisul bloc estic, ci a fost cat se poate de integrata in Uniune. Formularea aleasa de Reuters - "fosta republica sovietica" - are sanse mari sa convinga. (Irina Cristea)
|
FOX NEWS: NASTASE - PRESEDINTELE ROMANIEI
|
Ca demnitarii romani nu sunt cunoscuti in strainatate nu este doar o problema a actualei Puteri. Anul trecut, in iulie, Adrian Nastase mergea in calitate de premier intr-o vizita de patru zile in Statele Unite ale Americii. Programul a inclus in ultima zi a vizitei si o intalnire de o jumatate de ora cu presedintele american George W. Bush. Dupa intalnire, Nastase a avut interventii la CNN si Fox News. Numai ca jurnalistii de la Fox News l-au prezentat pe Nastase ca fiind presedintele Romaniei si nu seful Guvernului de la Bucuresti: "Presedintele Bush il intalneste pe presedintele Romaniei", titra Fox News. O posibila explicatie a confuziei jurnalistilor americani putea fi anuntul lui Nastase facut in SUA cu o zi inainte, respectiv la 20 iulie, ca 95% este hotarat sa candideze la Presedintia Romaniei. ( Gabriela Antoniu)
|