Circulaţia de pe DN 1, in apropiere de oraşul Predeal, judeţul Braşov, s-a desfăşurat cu mare dificultate pe un singur sens timp de aproape 12 ore, după ce o cisternă incărcată cu peste zece tone de ulei de motor s-a ciocnit cu un camion.
DN 1. Circulaţia de pe DN 1, in apropiere de oraşul Predeal, judeţul Braşov, s-a desfăşurat cu mare dificultate pe un singur sens timp de aproape 12 ore, după ce o cisternă incărcată cu peste zece tone de ulei de motor s-a ciocnit cu un camion, blocănd o porţiune din şosea. Uleiul de motor nu s-a vărsat pe carosabil.
12:01 - SÃ...RBÃ...TOARE
CONSTANŢA. Mii de pelerini sunt aşteptaţi la Mănăstirea Sf. Andrei, ridicată lăngă peştera in care a trăit creştinătorul romănilor.
OFICIAL. Curtea Constituţională a declarat ieri invalid referendumul din 25 noiembrie privind introducerea votului uninominal.
12:06 - DNA
DECIZIE. Comisarul-şef Toma Rus va fi repus in funcţia de director adjunct al Direcţiei Generale de Combatere a Criminalităţii Organizate după ce Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj a admis plăngerea acestuia impotriva ordonanţei de punere in mişcare a acţiunii penale.
SUCEAVA. O elevă din comuna Vama a fost transportată la clinica de Neurochirurgie din Iaşi, fiind suspectă de "fractură de os parietal stănga", după ce, in timp ce se afla in timpul unei pauze in curtea şcolii, a fost bătută cu zăpadă şi trăntită la pămănt de trei colegi, iar in cădere s-a lovit la cap.
ZIUA NAŢIONALÃ... - Porţi deschise la Parlament
Palatul Parlamentului va putea fi vizitat şi fotografiat gratuit, măine, 1 Decembrie, intre orele 10:00 - 17:00, in cadrul acţiunii "Parlament deschis", organizată de Secretariatul General al Camerei Deputaţilor. Accesul vizitatorilor se va face pe la intrarea C1 (faţa dinspre Piaţa Constituţiei). In programul de vizitare va fi inclusă şi sala de plen, iar la ora 11:00 oaspeţii vor putea asista la concertul oferit de orchestra Liceului de muzică "Dinu Lipatti", organizat la nivelul P1. (C.V.)
EVENIMENT - De ce iubim Romănia?
Radio 3Net "Florian Pittiş" va lansa măine, de Ziua Naţională, un site intitulat sugestiv "De ce iubim Romania?", construit şi din contribuţiile utilizatorilor. Autorii celor mai bune prime trei producţii vor fi invitaţii unei Ediţii Speciale Radio 3Net "Florian Pittiş", coordonată de Iulia Opran. Oaspeţi de marcă vor fi: Marius Urzică, Ivan Patzaichin, Leonard Doroftei , Veta Biriş, Daniel Pisică, Dinu Săraru, Denisa Comănescu, Ion Besoiu, Ilie Mihai, Zully Mustafa şi mulţi, mulţi alţii.
TRAGERI SPECIALE - Premiu mărit la Loto 6/49
Fondul de căştiguri la categoria I a jocului 6/49 a fost suplimentat de Loteria Romănă cu 250.000 de lei pentru extragerea de duminică, 2 decembrie, demarănd astfel seria "Tragerilor Speciale ale Lunii Decembrie". Banii se vor adăuga la reportul existent, de peste 18 milioane de lei. (L.F.)
SF. NICOLAE - Tărg mare la Muzeul Ţăranului
Muzeul Ţăranului Romăn vă invită la Tărgul de Sfăntul Nicolae, de astăzi pănă duminică, intre orele 10:00 şi 18:00. Peste 100 de meşteri vă vor intămpina cu impletituri, ţesături, podoabe, măşti, jucării, dar şi cu de-ale gurii: sarmale, ciuperci murate, brănzeturi, cozonaci, turtă dulce, kürtös kalács şi dulceţuri. Astăzi, de Săntandrei, organizatorii impart usturoi. Măine, la 16:30, in Sala Horia Bernea, Valentin Albeşteanu şi taraful său vor susţine un recital. Duminică, Fanfara din Cordăreni, judeţul Botoşani, va umbla cu Capra prin ograda muzeului. (M. Ştirbu)
CAPTURÃ... - Presupus terorist prins de SRI
Un algerian suspectat de activităţi teroriste a fost prins miercuri la Bucureşti de agenţi SRI, a titrat ieri publicaţia italiană Il Secolo XIX. Kamel Abbachi nu a opus rezistenţă şi a declarat că acceptă "fără nici o problemă" extrădarea in Italia. Acţiunea din Capitală intervine in cadrul unei ample anchete iniţiate de procurorii din Milano in colaborare cu comandamentul operativ special din Genova. Abbachi este considerat liderul celulei din Europa de Est a reţelei "Compania" şi are sarcina de gestionare a fazelor iniţiale ale transferului de imigranţi clandestini.
FUGA LUI OMAR - Tartoussi, la uşa arestului
Curtea de Apel Bucureşti va decide astăzi dacă emite mandat de arestare preventivă pe numele armatorului navei cu care ar fi fugit din ţară Omar Hayssam. Mustafa Tartoussi, deferit justiţiei acum căteva zile alături de fraţii sirianului, Mahmoud şi Mukhles Omar, s-a prezentat ieri in faţa instanţei şi a susţinut că nu există vreun motiv pentru arestarea sa preventivă. Avocatul său a afirmat că procurorii puteau cere arestarea preventivă doar inainte de trimiterea in judecată. (M.P).
IAŞI - 100.000 de euro pentru un WC public
Consiliul Local Iaşi a alocat ieri, la propunerea primarului PSD, Gheorghe Nichita echivalentul a 100.000 de euro pentru reabilitarea unui WC public situat in Parcul Copou. Propunerea Primăriei a stărnit stupoare şi ilaritate in răndul consilierilor PD şi PNL, aflaţi in opoziţie. "Il faceţi cumva supraetajat?", a intrebat consilierul PD Tiberiu Brăilean. "Domnule primar, amenajaţi şi birouri acolo? Cu 100.000 de euro se poate face o vilă a-ntăia!" a exclamat şi democratul Daniel, Oajdea.

Citește pe Antena3.ro