LINIŞTE PE LITORAL. După vîlva de 1 Mai pentru deschiderea oficială a sezonului estival, pe litoral s-a lăsat liniştea. Hotelierii spun că acum este linişte, iar programul social cu tarife scăzute va atrage ceva turişti, dar după
LINIŞTE PE LITORAL. După vîlva de 1 Mai pentru deschiderea oficială a sezonului estival, pe litoral s-a lăsat liniştea. Hotelierii spun că acum este linişte, iar programul social cu tarife scăzute va atrage ceva turişti, dar după jumătatea lunii mai. Ieri, primarul Radu Mazăre a anunţat că începând cu 1 iunie va introduce taxa de barieră la intrarea în Mamaia. Tarifele practicate vor fi aceleaşi ca şi în sezonul estival 2007. (E.S.)
12:56 – TRAFIC BLOCAT
BACĂU. Poliţiştii au descoperit, ascuns printre oile dintr-o stînă din Berbiceni, un infractor dat în urmărire generală.
BUCUREŞTI. Traficul rutier va fi închis pe Strada Brezoianu din Capitală între 7 şi 21 mai pentru lucrări de reabilitare, anunţă Primăria.
13:01 – DEMISIE
DECIZIE. Poliţistul clujean Liviu Popa Terec, care a fost prins furînd articole de îmbrăcăminte din magazine din Austria, şi-a prezentat ieri demisia, după ce autorităţile austriece l-au condamnat la nouă luni de închisoare cu suspendare, transmite Mediafax.
COVASNA. Prefectul Gyorgy Ervin va discuta cu conducerea Jandarmeriei despre înfiinţarea unui post de jandarmi în zona satului Căpeni, oraşul Baraolt, pentru a preveni conflictele, după ce circa 50 de romi şi maghiari s-au adunat sîmbătă seară în sat din cauza unei dispute între comunităţi.
DOSARE - Mitrea şi Năstase, la mîna deputaţilor
O subcomisie a Comisiei juridice din Camera Deputaţilor va decide în două săptămîni dacă împotriva deputaţilor PSD Miron Mitrea şi Adrian Năstase va fi declanşată urmărirea penală. Raportul întocmit de subcomisie va fi discutat de Comisia juridică, care îi va audia pe cei doi deputaţi, concluziile deputaţilor jurişti urmînd a fi înaintate Biroului Permanent. Deputaţii care vor dori vor putea să vadă cele două dosare în baza unei cereri scrise. În schimb, Mitrea şi Năstase nu vor avea acces la dosare. (C.V.)
GORJ - Medici acuzaţi de malpraxis
Autoritatea de Sănătate Publică (ASP) Gorj a cerut Colegiului medicilor să demareze o anchetă, după ce duminică seară la Maternitatea din Tîrgu-Jiu o femeie şi copilul său au decedat la naştere. Directorul ASP Gorj, dr Mariana Sfichi, spune că femeia era ţinută sub observaţie de o săptămînă şi că medicii care au asistat la naştere trebuie să explice foarte clar ce s-a întîmplat. (Gabriela Mladin)
IAŞI - Moartea suspectă a unei avocate
O avocată la Baroul Iaşi, profesoară la Universitatea "Al.I. Cuza" din municipiu, a murit ieri după ce a căzut pe geamul locuinţei sale, situat la etajul al patrulea al unui imobil din centrul oraşului, anchetatorii considerînd, deocamdată, moartea sa ca fiind suspectă. "Pînă cînd vom avea rezultatele necropsiei, considerăm această moarte suspectă", a declarat Virginia Pralea, purtătorul de cuvînt al IJP Iaşi. Teodora Irinescu avea doi copii majori şi o carieră de succes, aşa că vestea morţii sale a surprins pe toată lumea. (Mădălina Popa)
GALAŢI - Viitura pe Prut, aşteptată mîine
Vîrful de viitură pe rîul Prut este aşteptat să ajungă în localitatea gălăţeană Slobozia Oancea în cursul zilei de mîine, a anunţat ieri prefectul de Galaţi, Mihai Capră. Potrivit estimărilor hidrologilor, nivelul rîului Prut se află în creştere, atît din cauza ploilor abundente căzute în ultimele zile, cît şi ca urmare a deversărilor controlate de la acumularea Stînca Costeşti. Pentru evitarea inundării DN 26, din apropierea localităţii Slobozia Oancea, autorităţile au construit un dig de protecţie.
ÎNVĂŢĂMÎNT - Azi încep tezele cu subiect unic
Conform calendarului de organizare şi desfăşurare a tezelor cu subiect unic, azi elevii de clasa a VII-a şi a VIII-a aparţinînd minorităţilor naţionale vor susţine prima probă: Limba şi literatura maternă. Vor participa cei 23.271 de elevi înscrişi la începutul anului şcolar 2007-2008. În semestrul al II-lea, calendarul tezelor, comun pentru clasele a VII-a şi a VIII-a, arată astfel: 6 mai – Limba şi literatura maternă, 9 mai – Istorie/ Geografie (doar clasa a VIII-a), 13 mai – Limba şi literatura română, 16 mai – Matematică şi 29 mai – depunerea contestaţiilor. (A.G.)
BRĂHĂŞEŞTI - Prefectura acuză pagube exagerate
Conducerea Prefecturii Galaţi consideră că raportările Primăriei Brăhăşeşti referitoare la pagubele produse de inundaţiile de la sfîrşitul săptămînii trecute sînt "exagerate şi nerealiste", astfel că autorităţile judeţene vor face verificări în acest sens, transmite Mediafax. Verificările vor viza şi dacă au fost utilizate materialele de construcţie primite de sinistraţii din localităţile Brăhăşeşti şi Toflea la inundaţiile din toamna anului trecut.
PLOIEŞTI - Tramvai deraiat în centrul oraşului
Un autobuz şi un tramvai, ambele aparţinînd Regiei Autonome de Transport Public Ploieşti, s-au ciocnit ieri pe Strada Gheorghe Doja din Ploieşti. În urma incidentului, tramvaiul, în care se aflau circa 200 de persoane, a deraiat şi s-a deplasat pe asfalt circa 10 metri. Potrivit poliţiştilor, şoferul autobuzului a trecut pe culoarea roşie a semaforului, iar în acel moment a lovit tramvaiul 101, care circula regulamentar. Trei călători, printre care un copil de 3 ani, şi şoferul autobuzului au fost transportaţi de Ambulanţă la spital. În momentul producerii accidentului, conform vatmanului, în tramvai se aflau aproximativ 200 de călători. (Laura Calciu)
Citește pe Antena3.ro